Data actualizării:
Data publicării:

Sesizare penală pentru nereguli în Programul bazelor sportive

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Corpul de control al prim-ministrului a sesizat organele de urmărire penală pentru posibile infracțiuni în legătură cu implementarea proiectelor finanțate în perioada 2006 - 2012, în cadrul programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural.

"Având în vedere că în urma desfășurării unor acțiuni de control la 11 autorități ale administrației publice locale au rezultat indicii privind acte și operațiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală (fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații, uz de fals, înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, deturnare de fonduri), Corpul de control al prim-ministrului ca organ cu atribuții de control a sesizat organele de urmărire penală competente, urmând ca acestea sau după caz instanțele de judecată să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției", se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de Guvern.

Citește și: Ce publicații finanțează Guvernul cu 1,1 milioane de lei

 
Concluziile au rezultat din verificări efectuate de Corpul de control la administraţiile locale din oraşul Petrila şi comuna Ilia (judeţul Hunedoara), comuna Ştefan cel Mare (judeţul Călăraşi), comunele Aghireşu şi Mihai Viteazu (judeţul Cluj), comunele Corbii Mari şi Răscăieţi (judeţul Dâmboviţa), comuna Roata de Jos (judeţul Giurgiu), comuna Turţ (judeţul Satu Mare), comuna Snagov (judeţul Ilfov) şi comuna Teişani (judeţul Prahova).

 

Vezi aici nota de informare privind concluziile verificărilor, postastă pe site-ul Executivului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel