Serialul de comedie "Mangalița", premieră la Antena 1. Rolul acestuia este interpretat de Teodor Corban, cunoscut publicului din filme precum A fost sau n-a fost? sau Poziția copilului și câștigător al premiului Gopo, în anul 2016, pentru rolul din filmul Aferim.
Serialul de comedie "Mangalița", premieră la Antena 1. Primarul orașului Mangalița, Stelian Manole, a câștigat toate alegerile de până acum cu unanimitate de voturi. În prezent, el trage sforile să obțină cel de-al optulea mandat consecutiv. A fost prin toate partidele, e uns cu toate alifiile și știe toate șmecheriile. Poate să convingă pe oricine să facă orice și are pe toată lumea la mână cu ceva. Viața locuitorilor orașului Mangalița e dată peste cap de intrigile politice, administrative, mafiote și amoroase ale anturajului extrem de colorat și comic al domnului primar.
Filmările pentru serialul de comedie Mangalița
Serialul de comedie "Mangalița", premieră la Antena 1. Filmările pentru serialul de comedie Mangalița s-au desfășurat pentru aproape două luni de zile în localitatea Bolintin Vale. Alături de actorul ieșean Teodor Corban, interpretul primarului Stelian Manole, în celelalte roluri principale joacă actorii: Ticu Pușcașu (inspectorul general Corneliu Istrate), Andreea Bibiri (doctorița Emilia Vulpe), Alina Berzunțeanu (directoarea economică Doina Rogojinaru și sora Emiliei), Angel Popescu (Marcel Rogojinaru, soțul Doinei), Ilona Brezoianu (Flori, secretara primarului), Nicu Banea (Gabi, nepotul primarului), Alex Bogdan (Sică, polițistul), Pavel Bârsan (Tudor, juristul primăriei) și Ștefan Pavel (Dumitru Bozovici, tânărul idealist care vrea să-l dea jos pe primar). Distribuția completă a serialului Mangalița numără 60 de actori. Regizorul artistic este George Dogaru, iar scenariul e semnat de Radu Crahmaliuc.
Serialul de comedie "Mangalița", premieră la Antena 1. „Mangalița este o satiră a realității din administrația locală a orașelor mici, precum și a societății din aceste orașe. Am vrut să fim cât mai aproape de comicul involuntar al funcționarilor publici, așa că multe situații sunt inspirate din realitate. Vorbind despre personaje, este imposibil ca oricare cetățean al României să nu fi dat nas în nas cel puțin cu o parte din personajele din Mangalița", spune Gabriel Popescu, producătorul general.
Serialul de comedie "Mangalița", premieră la Antena 1. Despre viața din Mangalița și cum controlează Domnu' Stelu viața orășelului de provincie în fruntea căruia se află de 28 de ani, telespectatorii vor afla, duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, numai la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"