Data publicării:

Serghei Şoigu, ministrul rus al apărării: Europa nu înţelege consecinţele

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
putin trump
putin trump

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat luni că Europa nu înţelege implicaţiile unei posibile desfăşurări de rachete americane în cazul în care SUA se vor retrage efectiv din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).

El a sugerat că, din punctul de vedere al Rusiei, ar fi corect ca în interiorul NATO şi UE să se desfăşoare o dezbatere pe acest subiect, transmite agenţia EFE. 'În privinţa rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune, avem impresia că nu toţi în Europa înţeleg că această decizie va avea consecinţe grave şi pentru Europa', a indicat Şoigu în faţa presei la Moscova, la întâlnirea cu omologul său grec Panos Kammenos. Ministrul rus al apărării a menţionat că Rusia este foarte interesată să afle 'reacţia Europei' şi ar dori ca toate ţările continentului 'să ştie şi să înţeleagă consecinţele în cazul amplasării pe teritoriul lor a unor rachete cu rază medie de acţiune'. 'Considerăm că ar fi corect să se desfăşoare o dezbatere mai amplă pe această chestiune în interiorul NATO şi al UE', a mai spus Serghei Soigu.

Acuzații reciproce

În aceeaşi declaraţie el a criticat consolidarea prezenţei militare a NATO în apropierea frontierelor Rusiei şi care, în opinia sa, a atins un nivel nemaivăzut 'de pe vremea Războiului Rece'. Preşedintele Donald Trump a anunţat pe 20 octombrie că Washingtonul intenţionează să se retragă din Tratatul INF, pe care fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov l-a semnat împreună cu fostul preşedinte american Ronald Reagan în 1987. Pactul a dus la eliminarea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.000 de kilometri deţinute de SUA şi Rusia în Europa. Trump a invocat o presupusa încălcare a tratatului de către Rusia, acuzaţie pe care Moscova o neagă şi în plus acuză la rândul ei Washingtonul de încălcarea pactului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel