Data publicării:
Şerban Nicolae, anunţ ferm: Nu vom ajunge la votul de învestitură, nu mergem în plen
Senatorul PSD Şerban Nicolae a anunţat că nu se va ajunge la votul de învestire a Guvernului Orban 2, pentru că social-democraţii nu se vor prezenta în plen, iar din acest motiv nu se va face cvorum. Totul în aşteptarea deciziei CCR, care ar trebui să indice dacă între Parlament şi preşedinte există un conflict juridic de natură constituţională.
"Nu vom da ocazia preşedintelui să dizolve Parlamentul, pentru că noi nu am primit votul cetăţenilor în 2016 pentru a sta vreo 3 ani în Parlament sau pentru a se organiza următoarele alegeri când i se pare cuiva că este pe val. Noi am făcut o propunere, pe care a ignorat-o. Preşedintele are 2 certitudini. Unu, că Orban, cu actuala echipă şi actualul program nu are cum să obţină majoritate, deci este o propunere de mascaradă, o băşcălie faţă de orice interes public.
A doua certitudine este că a avut o propunere pe masă, care avea aparenţa cel puţin a unei majorităţi. Este sigur că Orban nu poate primi votul de învestitură. Dar nu se va ajunge la vot, pentru că eu nu mă pot prezenta în sală să dau votul acestui Guvern. De asta am şi sesizat CCR, ca dl Iohannis să afle că aşa cum a fost anticonstituţional să refuze remanierea guvernamentală, la fel de anticonstituţional este să desemnezi un premier pentru a declanşa o criză", a spus Şerban Nicolae la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News