Data publicării:

Sentință incredibilă: 21 de oameni au fost condamnați la moarte

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Violențe Egipt
Violențe Egipt

Justiţia egipteană a condamnat la moarte 21 de persoane acuzate că au fost implicate în incidente soldate cu 74 de morţi. Masacrul a avut loc anul trecut, după un meci de fotbal disputat în Port Said.

Apropiaţii condamnaţilor au luat cu asalt închisoarea unde sunt încarceraţi aceştia, imediat după anunţarea sentinţelor, scrie mediafax. Persoane rămase neidentificate au deschis focul spre forţele de ordine, omorând cel puţin doi agenţi de poliţie. Armata a trimis vehicule blindate în jurul închisorii.

Cel puţin 30 de persoane au murit în violenţele izbucnite sâmbătă dimineaţă, au declarat surse medicale. Conform televiziunii publice, alte peste 50 de persoane au fost rănite.

De cealaltă parte, sentința a fost primită cu urale de rudele victimelor prezente în sala de judecată de la Cairo. Incidentele de anul trecut s-au soldat cu moartea a 74 de persoane, între care şi un poliţist. De asemenea, peste 150 de oameni au fost răniţi în violenţele izbucnite după un meci de fotbal, în data de 1 februarie 2012, la Port Said.

Violențele au izbucnit după fluierul final al partidei, când sute de fani ai echipei gazdă, Al Masry, au invadat terenul şi au început să arunce cu pietre şi sticle asupra fanilor oaspeţi, susţinători ai formaţiei Al Ahly.

Pe 9 martie va fi aflat verdictul în cazul altor 52 de inculpaţi, dintre care nouă poliţişti.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel