Data publicării:
Senatorii PNL vor vota DEMISIA lui Traian Băsescu, dar cu o condiție
Senatorii PNL au decis, luni, că vor vota în favoarea declaraţiei privind demisia preşedintelui Traian Băsescu, dar cer şi includerea unei solicitări privind demisia din funcţia de premier şi a lui Victor Ponta, a anunţat Puiu Haşotti.
"Grupul senatorilor liberali, cu un vot contra şi cinci abţineri, a votat în favoarea votării solicitării Parlamentului ca preşedintele Traian Băsescu să-şi dea demisia. Dar în acelaşi timp noi credem că demisia trebuie să şi-o dea şi premierul Victor Ponta, pentru că, în birou la premierul Victor Ponta, faimosul domn Duicu a făcut o chestiune care este la fel de reprobabilă ca cea în care este implicat fratele preşedintelui Băsescu", a afirmat liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti.
Citește și: Ce vrea să schimbe Ponta la declarația lui Tăriceanu privind demisia lui Băsescu
Haşotti a precizat că PNL va solicita la şedinţa Birourilor Permanente reunite de luni ca declaraţia propusă de Tăriceanu să fie completată cu solicitarea demisiei lui Victor Ponta.
Parlamentul va cere DEMISIA lui Traian Băsescu. Plenul reunit al celor două Camere se va reuni miercuri.
Citește și: Bogdan Chirieac: Credibilitatea lui TRAIAN BĂSESCU nu mai există
Liberalul a menţionat că în cazul în care majoritatea parlamentară nu va accepta completarea propusă de PNL, parlamentarii liberali vor vota totuşi în favoarea declaraţiei.
Haşotti a mai precizat că în timpul şedinţei de grup a senatorilor PNL l-a sunat pe preşedintele interimar al partidului, Klaus Iohannis, care i-a spus că, din punctul său de vedere, parlamentarii trebuie să aibă poziţia pe care o consideră dânşii.
Citește și: Șeful SIE, despre INFORMĂRILE primite de Traian Băsescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News