Marco Croatti şi Francesco Mollame au scris pe Facebook că au intrat în carantină. Croatti, în vârstă de 48 de ani, a declarat că a participat la o reuniune parlamentară a M5S joia trecută, purtând mască şi respectând distanţarea socială. Toţi senatorii M5S sunt acum testaţi, a anunţat biroul de presă al Senatului.
Mollame, în vârstă de 58 de ani, a spus că nu a luat parte la întâlnirea M5S deoarece avea deja febră şi acum are dificultăţi de respiraţie şi vorbire. "Nu m-am simţit niciodată atât de rău, acest virus este o fiară urâtă", a scris el pe Facebook. Nouăzeci şi cinci din cei 319 de senatori ai Italiei sunt de la M5S, cel mai mare grup al unui partid în camera superioară a parlamentului.
Dacă şi alţi senatori vor fi testaţi pozitiv, activitatea parlamentară ar putea fi restrânsă înaintea unor dezbateri cheie despre cum trebuie cheltuite miliardele de euro pe care Italia ar trebui să le primească din Fondul de Recuperare al Uniunii Europene pentru a ajuta economiile blocului comunitar, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea