Data actualizării:
Data publicării:

Semnal de alarmă cu privire la topirea gheţarilor. Anunțul activiştilor de mediu din Italia

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Activiștii de mediu din Italia trag un semnal de alarmă cu privire la topirea ghețarilor. 

Activiştii de mediu italieni trag un semnal de alarmă cu privire la topirea gheţarilor din regiunea Lombardia, informează DPA, scrie Agerpres. 

Gheţarul Adamello, cel mai mare din Italia, pierde 14 milioane de metri cubi de apă în fiecare an, potrivit organizaţiei Legambiente, o cantitate echivalentă cu circa 5.600 de bazine olimpice.

Proporţiile gheţarului devin din ce în ce mai mici

În 1957, avea o suprafaţă de 19 kilometri pătraţi, în timp ce în 2015, avea 17,7 kilometri pătraţi. În pus, gheaţa a devenit cu 10 până la 12 metri mai subţire începând cu 2016.

Este important să oprim încălzirea planetei şi să încetinim schimbările climatice ca să conservăm mediul din Alpi, a spus, într-o înregistrare video publicată miercuri pe Facebook, preşedinta filialei din Lombardia a organizaţiei Legambiente, Barbara Meggetto.

Unul dintre cei mai importanți ghețari 



Potrivit Legambiente, acest gheţar este unul dintre cei mai importanţi din Italia.

Zonele de vale, care beneficiază enorm de pe urma turismului de iarnă, vor fi nevoite să găsească surse noi, extrasezon de venituri.

Gheţarul mai este important şi pentru că, potrivit Legambiente, conţine o rezervă enormă de apă şi este un factor important pentru irigarea câmpiilor. 

Gheţar din Italia, acoperit pentru a fi protejat de căldura din timpul verii

Climatologii care se luptă să salveze de la topire gheţarul Presena din nordul Italiei l-au acoperit în primăvară cu benzi lungi de pânză care au reflectat razele solare şi au împiedicat dispariţia zăpezii de dedesubt, relatează Reuters, scrie Agerpres. 

Aproximativ 70% din zăpadă poate fi salvată pe parcursul verii cu ajutorul învelişului de protecţie ce funcţionează în mod similar unui parasolar amplasat pe geamul unei maşini pentru a împiedica supraîncălzirea.

Deasupra gheţarului şi înconjurată de vârfuri uimitoare, o echipă a desfășurat benzi de 5 metri lăţime şi 70 de metri lungime pentru a acoperi o suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi de gheţar.

Operaţiunea de acoperire a gheţarului a durat o lună. Acest proces are loc în fiecare an, începând din 2008.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel