Data actualizării:
Data publicării:

Seism politic la alegeri. Farage: Europa să iasă din UE

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Partidul britanic anti-european condus de Nigel Farage a produs un cutremur politic fără precedent în Regatul Unit, în linie cu trendul din restul Europei, unde partidele extremiste sau populiste au câștigat mai multe mandate ca niciodată în Legislativul de la Strasbourg. Acum, Farage spune că va încerca nu doar să-i scoată pe britanici din Uniunea Europeană, ci vrea ca "Europa să părăsească UE".

• Rezultatele în Marea Britanie:

UKIP - 27,50%

Laburiștii - 25,40%

Conservatorii - 23,94%

Verzii - 7,87%

Liberal-democrații - 6,87%

Alții - 7,72%

La fel ca în Franța, votul masiv pentru UKIP (United Kingdom Independe Party) este unul și de sancționare a actualei puteri, în cazul Marii Britanii, a conservatorilor lui David Cameron.

UKIP primește 23 de mandate în următoarea legislatură. 

Într-un discurs susținut imediat după afișarea rezultatelor, Farage a numit victoria partidului său un "cutremur" pentru scena politică britanică. "Nu doar că vreau ca britanicii să iasă din Uniunea Europeană, ci vreau ca Europa să părăsească Uniunea Europeană", a spus el, citat de Die Welt.

Deși pare că mesajul cuprinde un paradox, acesta reflectă întocmai poziția lui Farage față de Uniunea Europeană. În viziunea liderului UKIP, Uniunea Europeană nu se confundă cu Europa, iar aceasta din urmă trebuie să iasă de sub umbra nocivă a celei dintâi.

Citește și: Rezultat-șoc în Franța: Le Pen și-a zdrobit adversarii

 

"Îmi place Europa. Este un spaţiu superb. Sunt căsătorit cu o germană. Am muncit pentru societăţi europene. Îmi place cultura europeană. Dar urăsc steagul. Urăsc imnul. Urăsc instituţiile", declara Farage într-un interviu acordat AFP în cursul campaniei, în cadrul căreia nu i-a uitat pe români și bulgari. Într-un interviu distinct, Farage și-a atras multe critici după ce a declarat că nu vrea să aibă vecini români.

Europarlamentarele de anul acesta au condus la împlinirea celor mai sumbre predicții ale Bruxelles-ului. Electoratul european, ieșit la vot în număr sensibil mai ridicat la decât în anii trecuți, a cotit puternic spre Dreapta. Partidul de extremă dreapta Frontul Național a câștigat primul loc în Franța și va avea 24 de mandate în PE. Adunate cu cele 23 ale UKIP, vor for forma un grup de aproape 50 de anti-europeni care, chiar dacă nu vor lucra concertat, pot provoca implozia organismului numit UE. Acestora li se adaugă alți zeci de noi europarlamentari, din  țări precum Olanda, Austria sau Ungaria, care doresc distrugerea acestei structuri

Premierul francez Manuel Valls nu s-a ferit de cuvinte puternice și a concluzionat că rezultatele alegerilor sunt mai mult decât un semnal de alarmă, sunt "un șoc, un seism".

Citește și: Cine sunt prietenii lui Vladimir Putin din Europa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel