Şeful Serviciului Examinări de la Serviciul Permise Bucureşti a fost demis
Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei a anunţat că l-a demis din funcţie pe şeful Serviciului Examinări al Serviciului Permise Bucureşti, Florian Petrache, în urma unor controale care au relevat grave deficienţe manageriale privind organizarea examenului pentru obţinerea permisului auto.
Mihai Atănăsoaei a spus, joi, la bilanţul activităţii instituţiei pe care o conduce în perioada celui de-al doilea mandat al său, că în ianuarie 2011 a avut loc o anchetă a Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), în urma căreia mai mulţi angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Bucuresti, precum şi instructori auto, au fost cercetaţi, informează Mediafax.
El a precizat că, în urma acestei anchete, au mai avut loc două controale: unul de audit aprobat de ministrul de Interne şi unul al Direcţiei Generale Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Cele două verificări au relevat "grave deficienţe la nivelul organizării examenului pentru obţinerea permisului auto".
Atănăsoaei a mai spus că neregulile constatate au fost de ordin tehnic, comisarul încălcând procedurile de organizare a examenului, de păstrare a chitanţelor, în general manageriind defectuos serviciul din subordine. Prefectul a spus că, în urmă cu două săptămâni, a primit raportul final conţinând aceste concluzii, astfel că luni l-a eliberat din funcţie pe Petrache.
În ceea ce priveşte activitatea Serviciului Paşapoarte, Atănăsoaei a spus că în 2010 au fost eliberate peste 85.000 de paşapoarte electronice şi peste 33.000 de paşapoarte simple temporare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News