Şeful Poliţiei Fălticeni, cercetat penal pentru că a fost prins conducând băut
Şeful Poliţiei municipiului Fălticeni, comisar-şef Constantin Gagiu, este cercetat penal de Parchetul Curţii de Apel Suceava după ce a fost prins băut la volanul autoturismului său.
Potrivit unui comunicat al Parchetului Curţii de Apel Suceava, în noaptea de 28 spre 29 octombrie comisarul-şef Constantin Gagiu a fost depistat în trafic, în municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, informează Mediafax.
Conform buletinului de analiză toxicologie-alcoolemie emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava, acesta avea o alcoolemie de 2,10 la mie la prima recoltare şi de 1,95 la mie la a doua recoltare.
Şeful Poliţiei Fălticeni este cercetat pentru "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală", se menţionează în comunicat.
Şeful Poliţiei Judeţene Suceava, comisar-şef Nicuşor Todiruţ, a declarat că a dispus cercetarea prealabilă a şefului Poliţiei Fălticeni, dar că acesta este în prezent în concediu medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News