Data publicării:

Șeful Poliţiei din Ottawa, Peter Sloly, a demisionat. Capitala Canadei a fost blocată de protestatarii împotriva vaccinării obligatorii

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Proteste Ottawa (captură video)
Proteste Ottawa (captură video)

Peter Sloly, criticat pentru eșecul în gestionarea protestelor din Ottawa, și-a dat demisia din funcția pe care o deține din 2019. 

Comandantul Poliției din Ottawa, Peter Sloly, a demisionat în urma criticilor aduse pentru eșecul în gestionarea protestelor față de vaccinarea obligatorie, relatează AFP, citat de Agerpres. Capitala Canadei a fost blocată pentru 19 zile, iar anunțul demisiei lui Sloly a fost confirmat de consilierul municipal, Riley Brockington, pe Twitter.

Peter Sloly a fost foarte criticat pentru gestionarea protestelor şi în special pentru că a permis staţionarea camioanelor în centrul oraşului, în faţa parlamentului şi sub ferestrele biroului premierului canadian Justin Trudeau.

Într-o declarație pe Twitter, Peter Sloly a transmis că demisionează ”cu inima grea”. ”În urmă cu doi ani mi-am asumat acest rol cu o provocare, de a produce schimbare. (...) De la începutul acestor proteste, am făcut tot posibilul pentru a menține orașul în siguranță și pentru a pune capăt acestei crize fără precedent și imprevizibile”, a spus el.

Peter Sloly a preluat conducerea Serviciului de Poliție din Ottawa în 2019, la mai bine de trei decenii după ce s-a alăturat poliției din Toronto, iar mandatul acestuia urma să se încheie în 2024.

Primarul Ottawa, Jim Watson, a declarat, pe 6 februarie, stare de urgență în capitala canadiană pentru a face față protestului camionagiilor, care a blocat mare parte din centrul orașului. Declararea stării de urgență „reflectă pericolul grav și amenințarea la adresa siguranței și securității cetățenilor pe care o reprezintă demonstrațiile în curs de desfășurare și evidențiază nevoia de sprijin din partea altor instituții”, a spus Jim Watson într-o declarație, potrivit presei locale.  

Între timp, după deblocarea podului Ambassador, cel care face legătura între SUA și Canada, aceasta din urmă a anunţat relaxarea restricţiilor sanitare la graniţe şi, în special, eliminarea cerinţei unui test PCR la intrarea în ţară. Totodată a fost ridicată recomandarea de a evita călătoriile în străinătate.

Luni, premierul Justin Trudeau a luat decizia fără precedent de a invoca Legea privind situaţiile de urgenţă, cu scopul de a oferi poliţiei locale ”mai multe instrumente” pentru a face faţă protestatarilor.

Camionagiii, cu conturile blocate

Aplicarea acestei legi privind situațiile de urgență permite băncilor şi altor furnizori de servicii financiare ”îngheţarea” sau suspendarea unui cont fără o hotărâre judecătorească.

Vicepremierul Canadei şi ministru al finanţelor, Chrystia Freeland, a transmis luni un mesaj clar pentru şoferii de camioane care încă paralizau centrul oraşului Ottawa: ”În cazul în care camionul tău este folosit, contul tău va fi îngheţat şi asigurarea ta va fi suspendată”, a spus Freeland.

Mişcarea de protest din Canada, fără precedent în istoria ţării, a continuat luni să facă adepţi în alte regiuni ale lumii. După proteste similare în Australia şi Noua Zeelandă, mii de maşini şi camioane în Israel s-au îndreptat spre Ierusalim pornind din mai multe oraşe din ţară. În Europa, după manifestaţiile care au avut loc sâmbătă la Paris, o parte din convoaiele de opozanţi ai restricţiilor sanitare, zise ale "Libertăţii", au ajuns la Bruxelles, unde protestul a fost interzis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel