Data publicării:

Șeful ONU dă alarma: Închiderea școlilor va compromite decenii de progres. "O CATASTROFĂ"

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, transmite un semnal de alarmă. 

Potrivit secretarul general al ONU Antonio Guterre, a-i aduce pe elevi înapoi la sala de clasă în condiţii de siguranţă trebuie să fie "principala prioritate" a tuturor, informează Agerpres, citând Reuters. El atrage atenția că, din cauza închiderii școlilor, lumea se confruntă cu o "catastrofă generaţională".

De la mijlocul lunii iulie, şcolile au fost închise în aproximativ 160 de ţări, afectând peste 1 miliard de elevi, în timp ce nu mai puţin de 40 de milioane de copii au ratat educaţia preşcolară. Astfel, Guterre a lansat chiar o campanie care susține reluarea procesului educațional în școli.

"Acum ne confruntăm cu o catastrofă generaţională ce ar putea irosi un potenţial uman incalculabil, submina decenii de progres şi exacerba inegalităţile înrădăcinate", a declarat Guterres, în timp ce a lansat o campanie ONU având titlul "Save our Future" ("Salvaţi-ne viitorul").

Secretarul general al ONU a mai spus că discuțiile și consultarea cu părinții, îngrijitorii, profesorii și tinerii este fundamentală.

"Odată ce transmisia locală de COVID-19 este sub control, a-i aduce pe elevi înapoi la şcoală şi în instituţii de învăţământ în condiţii de siguranţă trebuie să fie principala prioritate", a subliniat el. 

Recomandările ONU pentru deschiderea școlilor vin în timp ce preşedintele SUA, Donald Trump insistă pentru redeschiderea şcolilor, dar mai mulți profesori și părinți se opun, alarmați fiind de creșterea accelerată a cazurilor de COVID-19.

La nivel global, coronavirusul a infectat cel puţin 18,1 milioane de persoane şi a făcut peste 689.000 de victime, potrivit bilanţului Reuters. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel