Șefa DSP Timiș, de râsul presei. Nu reușea să citească! Cum comentează GAFELE
Cornelia Cismaș Malac, șefa DSP Timiș, a ajuns de râsul presei în momentul în care nu reușea nici să citească de pe foi despre situația coronavirus din județul Timiș.
Ajunsă în fața presei, Cornelia Cismaș Malac cu greu și-a găsit cuvintele, apoi a cerut un pahar cu apă, a continuat să citească, apoi s-a încurcat iar și s-a scuzat la un moment dat că este prea puternică lumina din sală.
Într-o intervenție telefonică la B1 TV, șefa DSP Timiș a declarat că: "A fost un moment în care nu m-am simțit bine. Și am declarat că mă deranjează puțin lumina. A fost o perioadă grea, încărcată."
Cât despre funcția pe care o ocupă în acest moment, ea a declarat că este detașată pe acest post pe o perioadă de 6 luni
"Concursul dat a fost pentru funcția de director adjunct economic. Sunt numită cu delegație conform prevederilor legale în vigoare. Șase luni cu delegare de atribuții, până în luna iunie. Este important să ne facem datoria indiferent de funcția pe care o ocupăm.", a mai spus Cornelia Cismaș Malac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News