Data publicării:

Șefa diplomației de la Bruxelles, Catherine Ashton, în vizită oficială la Chișinău

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Catherine_Ashton dece
Catherine_Ashton dece

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri Externe și politică de securitate, Catherine Ashton, efectuează marți o vizită oficială în capitala Moldovei. Șefa diplomației europene va avea la Chișinău întrevederi cu președintele Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă, cu președintele Parlamentului Igor Corman și cu lideri ai partidelor și grupurilor parlamentare, transmite Agerpres.

”Republica Moldova şi-a demonstrat angajamentul pentru cooperarea cu Uniunea Europeană şi la Chişinău voi accentua angajamentul nostru reciproc de asociere politică şi integrare economică a Republicii Moldova în UE. Voi sublinia, de asemenea, sprijinul UE pentru reformele politice şi economice în curs în Republica Moldova, precum şi pentru abordarea provocărilor ca stabilizarea instituţiilor democratice, eradicarea corupţiei şi soluţionarea conflictului transnistrean”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Moldova și UE au încheiat recent un Acord de asociere ce vizează inclusiv crearea unei zone de liber schimb. Acesta va fi parafat la Summitul Parteneriatului Estic care se va desfășura la sfârșitul lunii noiembrie, la Vilnius, capitala Lituaniei, țară care deține în prezent președinția Uniunii.

Catherine Ashton a repurtat de curând un succes diplomatic important, reușind ca, sub auspiciile sale, să determine Serbia să-și normalizeze relațiile cu Kosovo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel