Data publicării:

Securitatea Mării Negre, subiect de discuție la Ambasada SUA la București

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Ambasada SUA la București
FOTO: Ambasada SUA la București
Securitatea din regiunea Mării Negre, printre subiectele discutate de diplomații de rang înalt ai diplomației și apărării americane.

Ambasada SUA la Bucureşti şi Comandamentul Forţelor SUA din Europa (EUCOM) au găzduit luni şi marţi o întâlnire cu participarea unor oficiali americani, discuţiile vizând subiecte de politică externă, eforturile diplomatice ale Statelor Unite, precum şi interesele de securitate din regiunea Mării Negre.

Potrivit comunicatului transmis de Ambasada SUA, diplomaţi de rang înalt, lideri militari şi ambasadori americani au dezbătut teme critice de securitate, inclusiv războiul Rusiei împotriva Ucrainei, mobilitatea maritimă sporită în regiunea Mării Negre şi planurile regionale de descurajare şi apărare.

”Marea Neagră este esenţială pentru pacea şi stabilitatea globală, iar importanţa ei este de aşteptat să crească în următorii ani. Este o rută vitală de tranzit la export, iar interconexiunile sale facilitează comerţul şi fluxurile de energie dintre Europa, Eurasia şi Orientul Mijlociu, transformând-o într-un centru economic crucial.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este cel mai important conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial şi cea mai mare ameninţare de astăzi la adresa ordinii internaţionale. Un astfel de atac asupra ordinii internaţionale de pretutindeni afectează pacea şi stabilitatea peste tot, inclusiv în regiunea Mării Negre”, a declarat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

”Invazia Ucrainei de către Rusia a schimbat mediul de securitate din regiunea Mării Negre. Regiunea are o importanţă geostrategică critică pentru USEUCOM, pentru aliaţii şi partenerii noştri. Această conferinţă a reunit lideri diplomatici şi militari ai Statelor Unite, cu accent pe promovarea securităţii teritoriale colective a Regiunii Mării Negre”, a afirmat generalul Christopher Cavoli, comandantul EUCOM.

Au fost discutate strategiile de sprijin ale aliaților și partenerilor din regiune

Conferinţa a adus împreună factori importanţi de decizie din Departamentul de Stat, ambasadori ai SUA în ţările din regiunea Mării Negre şi conducerea EUCOM, pentru a discuta strategii de sprijin al aliaţilor şi partenerilor din regiune ai Statelor Unite. Miniştrii Afacerilor Externe şi Apărării, Luminiţa Odobescu şi Angel Tîlvăr, s-au alăturat grupului, pentru un briefing de informare.

Printre participanţi s-au numărat secretarul adjunct al SUA pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, James O'Brien, generalul Christopher Cavoli, comandantul EUCOM, ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget Brink, ambasadorul SUA în Turcia, Jeffrey Flake, ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA în Armenia, Kristina Kvien, ambasadorul SUA în Azerbaidjan, Mark Libby, ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon, ambasadorul SUA în Federaţia Rusă, Lynne Tracy, şi adjunctul şefului misiunii SUA în Bulgaria, Andrea Brouillette-Rodriguez.

Conferinţele şefilor de misiune facilitează discuţiile strategice între liderii diplomaţiei şi cei ai apărării din SUA, pentru a formula iniţiative strategice de promovare a politicii externe şi a securităţii naţionale a Statelor Unite.

Citește și: Iohannis: E crucial ca Republica Moldova şi Ucraina să primească în continuare sprijin financiar

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel