Sectorul 6, reprezentat la Festivalul de Teatru “D'ale lui Caragiale”
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Festivalul- Concurs de Teatru “D'ale lui Caragiale” va avea loc mâine, 12 iunie 2019, în Sala Europa a Consiliului Județean Prahova din Ploiești. Trupele de teatru "Micii Voinici" și “MONSENIORII” vor reprezenta, din nou, comunitatea Sectorului 6.

Trupa “Micii Voinici” este formată din 6 copii hipoacuzici care frecventează Centrul “Domnița Bălașa”. Cei mici au câștigat de-a lungul timpului numeroase premii, reușind an de an să transmită, prin gesturi și emoții, piese de teatru pline de savoare. Anul acesta ei vor urca pe scenă cu piesa “Domnul Goe”, de I.L.Caragiale.

Trupa “MONSENIORII” se va prezenta cu 6 persoane vârstnice din comunitate, membri ai Clubului Seniorilor “Marin Preda”, aceștia participând cu un fragment din “O noapte furtunoasă”.

Trupa “Micii Voinici” și-a descoperit talentul în cadrul Festivalului “La teatrale cu matale!”, festival cu tradiție al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, care a debutat în anul 2006, fiind inițial dedicat copiilor și adolescenților cu probleme de adaptare socială. Trupa  “MONSENIORII” a reușit, anul trecut, să obțină locul I la Festivalul - Concurs de teatru “D'ale lui Caragiale”,  în cadrul secțiunii adulți. Aceeași performanță a obținut-o în 2016 și trupa de teatru “Seniorii Veseli”, formată din beneficiari ai Clubului de Seniori “Mihai Eminescu”.

Dincolo de componenta cultural-artistică pe care o promovează teatrul, există și una socială, care se adresează beneficiarilor de servicii sociale, oferind o șansă la reabilitare și la transmiterea unui mesaj de solidaritate prin intermediul metodelor și tehnicilor de teatru. Performanța artistică este încurajată și apreciată din perspectiva dezvoltării personalității și a depășirii unor situații de risc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel