Data publicării:

 Sectorul 4. Parcările publice de pe bulevarde intră în regim de tarifare

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cele peste 2.500 de locuri de parcare publică de pe bulevardele din Sectorul 4, administrate de Primăria Sectorului 4 prin Direcția de Mobilitate Urbană, vor intra în regim de tarifare, începând din data de 23 august.

Potrivit hotărârilor Consiliului Local al Sectorui 4, spațiile de parcare de pe bulevarde vor fi reorganizate și împărțite în două zone tarifare, marcate cu galben și cu verde, în funcție de gradul de aglomerare, precum și de existența mai multor puncte de interes pentru cetățeni.

Astfel, zona galbenă, tarifată cu 2 lei/oră, a fost creată în locuri în care există bănci, farmacii, spitale, sedii ale unor instituții publice, iar zona verde, tarifată cu 1 leu/două ore, este valabilă în locații în care fluxul de mașini este unul redus.

Toate parcările sus menționate, existente pe bulevardele Constantin Brâncoveanu, Șoseaua Giurgiului, Alexandru Obregia, Șoseaua Berceni, Tineretului, Iriceanu, Străduinței și Luică vor fi marcate corespunzător, iar sumele încasate din aceste tarife vor constitui bugete pentru amenajarea unor viitoare parcări, precum cele din strada Pridvorului, din zona Piața Sudului sau cea din zona străzii Tulnici.

Trebuie menționat faptul că șoferii vor fi informați în legătură cu acest regim de tarifare prin pancartele care vor fi montate în zonele respective, unele cu galben, celelalte cu verde, iar intervalul de taxare va fi de luni până duminică între orele 8-18, în rest fiind gratuit. Plata parcării se poate face extrem de simplu, prin SMS la numărul 7424 sau folosind aplicația Primăria Sectorului 4.

În cazul nerespectării regulamentului de parcare, angajații Direcției Mobilitate Urbană vor bloca roțile autovehiculul, pe cheltuiala conducătorului auto, se precizează întrun comunicat al Sectorului 4.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel