Ingrediente pentru sarmale
1 kg carne tocată, de vită
foi de viță
sare, piper
boia de ardei
puțin cimbru
80 gr orez cu bob rotund
2 cepe
50 ml ulei
pătrunjel, mărar, leuștean
800 gr roșii proaspete
bază pentru mâncăruri cu carne de vită
1 litru de apă
Sarmale, mod de preparare
Se pregătesc, mai întâi, foile de viță de vie, care se opăresc în apă clocotită cu sare și puțin bicarbonat de sodiu, pentru două, trei minute, apoi se lasă la scurs și se îndepărtează partea groasă a nervurilor. Bicarbonatul are rolul și de a înmuia frunzele, adică nervurile, dar și de a intensifica culoarea frunzelor. Între timp, se curăță o ceapă, se toacă și se călește în ulei încins. Se adaugă orezul și se amestecă până începe să se hidrateze, apoi se stinge focul și se lasă la răcit. Când este rece, se amestecă cu carnea tocată și cu verdeața, de asemenea tocată, sarea și condimentele. Vlăduț obișnuiește să folosească toate cele trei tipuri de verdeață: mărar, pătrunjel și leuștean, în cantități egale.
Se lasă amestecul pentru 30 de minute. Apoi, se înfășoară în foile de viță.
În altă tigaie, se călește o ceapă tocată mărunt, în puțin ulei, apoi se adaugă roșiile decojite și tocate mărunt. Se lasă sosul de roșii să fiarbă până scade la jumătate. Se asezonează cu sare, piper și boia de ardei. Opțional, se poate adăuga și puțin cimbru.
Într-un vas cu un litru de apă se adaugă trei linguri din baza pentru mâncăruri cu carne de vită. Se amestecă bine și se fierbe pentru câteva minute, rezultând o supă delicioasă, cu gust de vită.
Sarmalele în foi de viță se așază într-o cratiță, în straturi, alternând cu straturi de sos de roșii.
Se completează cu supă până sunt ușor acoperite și se fierb pentru aproximativ două ore, la foc încet, acoperite, notează a1.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor