Data publicării:

Secretul lui Neti Sandu. Are aceeași coafură de peste 25 de ani și mulți sunt convinși că poartă perucă

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Neti Sandu / captură podcast Damian Drăghici
Neti Sandu / captură podcast Damian Drăghici

Neti Sandu a fost acuzată, în repetate rânduri, că ar avea un look similar de fiecare dată când este în fața camerelor de filmat deoarece poartă o perucă.

„Nu am reuşit în 26 de ani să conving că este părul meu şi, atunci, până şi vecinii din bloc mi-au zis să nu mă supăr că mă întreabă, dar... este părul tău? Mi s-a întâmplat la coadă la cofetărie să bage mâna o doamnă pe sub păr. După aceea s-a mai întâmplat să dau mâna cu cineva, să mă prezint, iar persoana respectivă să-mi bage mâna în păr să se convingă dacă am perucă. La magazin sunt întrebată, deşi mă văd oamenii de la o distanţă foarte mică, nu e ca la televizor. Dar părul meu are un fir sticlos şi din această cauză şi străluceşte şi stă aşa ca apretat”, a spus Neti Sandu, citată de Adevărul. „Îmi tai singură bretonul, pentru că eu mai degrabă îl retez. Îl tai pe straturi ca să fie perfect drept şi, în general, cei de specialitate mi-l taie cumva cu colţuri, în jos, iar mie nu-mi place aşa, îmi place retezat”, a spus Neti Sandu.

Amintim că Neti Sandu a fost invitată și în podcast-ul lui Damian Drăghici, unde a fost abordat și subiectul cum că ar avea, de fapt, o perucă. „Firul este perfect, tăietura este perfectă. Ai văzut că mi-am dat cu peria înainte. Stă oricum l-aș face. Este un păr foarte bun, ca de cal. Mama m-a tuns și pe mine și pe sora mea la chelie de trei ori! Am păr, cu toate că-l vopsesc foarte mult. Este greu de crezut că este natural. Lucește! Și eu, uneori, când mă uit în oglindă, nici mie nu-mi vine să cred că nu este de plastic”, a spus Neti Sandu.

Citește și...

Neti Sandu, despre anul 2022: Există o cale individuală de a ne vindeca

„Anul 2022 va fi împărțit în două. Prima parte cu Jupiter, care aduce schimbările anuale. În prima etapă suntem cu Jupiter în zodia Peștilor. Și o să facem niște răscoliri interioare, niște reacomodări cu partenerul, pentru că este un an cu mulți 2, și atunci trebuie să ne centrăm noi foarte bine și după aceea să creăm o altfel de relație cu partenerul. Doi, da? Și, după ce ne pregătim bine de tot, și spiritual, și sufletește, și din punct de vedere al sănătății, pentru că vor fi niște combinații acolo care pot aduce o sănătate foarte bună, după aceea ar trebui să recalibrăm relația cu celălalt”, a spus Neti Sandu, la finalul anului 2021.

„Din primăvară, același Jupiter, marele benefic, va intra în zodia Berbecului, va fi o energie de început: de lume, de vremuri, să demarăm lucruri noi. Să avem curajul Berbecului să începem lucruri noi și să ne resetăm. Acestea sunt cele două direcții ale anului. Sunt două trăsături și o să mergem pe ele”, a subliniat Neti Sandu.

„Fiecare o să aibă de câștigat din energia aceasta, din vibrația de acest fel a anului. (...) Să ținem mine să scăpăm de câte un defect, de ceva care nu ne convine, nu ne place, nu vrem să mai existe în viața noastră, să scăpăm de ele, pentru că și cele rele se pot amplifica și nu avem nevoie de așa ceva”, a spus Neti Sandu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel