“Cea mai mare bătaie de cap mi-au dat-o pantofii cu toc, care deseori au fost mai mici decât trebuiau să fie. Așa că, pentru momentele de pe scenă, a trebuit să strâng din dinți și să merg până la capăt. Din păcate, mi-a fost foarte greu să mă obișnuiesc, și am avut numere care mi-au ieșit mai bine la repetiții, decât în galele filmate, tocmai din acest motiv. Bătăi de cap mi-au dat și unghiile făcute cu ojă. Deseori după filmări, din neatenție, uitam să mai trec pe la machiaj să mi le curețe cu diluant. De aceea m-am trezit în diferite locuri, după filmări, cu ojă pe unghii”, spune Sebastian.
Cele mai reușite personaje pe care Sebastian Muntean le-a întruchipat pe scena de la “Te cunosc de undeva!” au fost, din punctul său de vedere, Beyonce, Prince și Amy Winehouse. “Reacții bune au avut cam toate momentele mele de travesti, începând cu doamna Corina Chiriac, Lidia Buble, Olguța Berbec, Delia. Un personaj care nu mi-a reușit așa cum mi-aș fi dorit a fost Bette Midler, cu “I put a spell on you”. Repetițiile au mers perfect însă, odată urcat pe tocuri de 15 cm și în costum de gras, nu am mai putut face o mare parte din lucrurile pe care le repetasem. Îmi era deosebit de cald și nici nu am putut fi sigur pe picioarele mele, ceea ce a afectat performanța mea”, mai spune acesta.
Sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”, campionul celui de-al 12-lea sezon al show-ului transformărilor va fi desemnat dintre finaliștii Lidia Buble, Adriana Trandafir, Julie Mayaya, Cezar Ouatu și Alin Pascal.
Punctele pentru aceștia vor fi acordate de un juriu extins, format din Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan și din nefinaliștii acestui sezon, Ramona Bădescu, Anisia Gafton, CRBL și Sebastian Muntean.
Cine va fi câștigătorul actualului sezon, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 20.30, în marea finală “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!