Data publicării:

Sebastian Ghiță, NOU mandat de arestare

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Politica
WhatsApp

Tribunalul Prahova a dispus, miercuri, emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță în dosarul în care acesta este cercetat de DNA Ploiești pentru trafic de influență, spălare a banilor și constituirea unui grup infracțional organizat.

Potrivit reprezentanților instanței, magistrații au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, care se calculează de la data punerii în executare a mandatului.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare.

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanța supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță, după ce acesta a dispărut și nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foști șefi din Poliție și Parchete, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, Sebastian Ghiță este acuzat în acest ultim dosar că a primit în perioada 2007 — 2014, pentru contracte atribuite de instituții și autorități publice unor societăți comerciale din domeniul IT, sume de bani cuprinse între trei și zece milioane euro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel