"În ciuda relației mele bune cu domnul Victor Ponta, consider că ceea ce a spus un fost prim-ministru e de o gravitate maximă. Eu nu știu dacă ne dăm seama de gravitatea unor astfel de lucruri", a declarat Ghiță, pentru Știrile B1 TV.
Întrebat ce poate face Comisia de control a SRI în această situație, deputatul a răspuns: "Nici eu și nici alți colegi nu ne-am inflamat, că se mai întâmplă astfel de evenimente în viața politică, decât după ce președinta PNL, doamna Alina Gorghiu, în scris, a anunțat pe toată lumea că ce face Ponta este groaznic și că solicită, în mod expres, Comisiilor SRI și SIE să se autosesizeze și să verifice aceste informații lansate de Ponta, cum că ofițeri acoperiți ai serviciilor preiau cel mai mare partid politic din România. Și imediat după dânsa, domnul Cezar Preda și ceilalți din PNL, ceilalți colegi PNL-iști din Comisie au spus că Ponta trebuie audiat la Comisie. Abia după aceea, eu, domnul Savu am dat curs acestor gânduri și, într-adevăr, și eu consider că domnul Ponta ar trebui să răspundă pentru ce a spus".
[citeste si]
"Un cetațean chemat la o comisie parlamentară trebuie să se prezinte. (...) O audiere în fața unei comisii parlamentare este similară unei mărturii în fața instanței, este o probă și poate fi folosită în justiție. Trebuie să vină Ponta și să ne explice ce a vrut să zică, Zgonea să ne explice cum a vrut să preia PSD-ul, să vină domnul Tudose, să vină doamna Gorghiu și să vină domnul Dragnea", a spus Sebastian Ghiță, la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei