"De la 1 aprilie, conform Ordonanţei de Urgenţă 64 (din 2016 - n.r.), care este în dezbatere în Parlament şi considerăm că va fi aprobată, începe procedura de liberalizare totală a pieţei de gaze naturale din România, cu referire exactă către piaţă casnică. De la 1 aprilie nu va mai exista un preţ reglementat pentru producţia de gaze şi vor rămâne reglementate doar celelalte elemente ale preţului final: tarifele de reţea, de furnizare şi elementele care sunt considerate monopol naturale", a spus Havrileţ.
Potrivit acestuia, măsura va duce la o majorare între 5 şi 6% a preţurilor actuale pentru populaţie.
"În previziunea noastră, având în vedere evoluţia preţurilor internaţionale care sunt la acelaşi nivel sau foarte apropiat faţă de gazele din producţia internă, considerăm o creştere de câţiva lei pe MWh, adică o creştere între 5 şi 6% pe mia de metri cubi", a precizat preşedintele ANRE.
El a subliniat că populaţia este protejată în faţa unor fluctuaţii majore a preţurilor pe piaţa liberă, având în vedere metodologia stabilită de ANRE pentru achiziţia gazelor destinate consumului casnic.
"ANRE a stabilit o metodologie potrivit căreia achiziţia gazelor pentru populaţie să se facă pentru un an de zile pentru o perioadă de iarnă, respectiv octombrie - aprilie. Asta înseamnă că furnizorii care sunt ataşaţi acestei pieţei vor cumpăra gaze la preţul de acum pentru un an întreg. Aceasta înseamnă că consumatorul casnic este protejat împotriva unei creşteri neaşteptate de preţ", a mai spus Havrileţ, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol