Se schimbă istoria statului Israel? Dar istoria lumii?
Barack Obama a facut o miscare istorica. E adevarat, o prima miscare. S-a pronuntat pentru un stat palestinian mai mare, care sa includa Cisiordania si Gaza. Este cea mai importanta lovitura, inca teoretica, pe care a primit-o statul Israel, cel putin din 1967 incoace. Daca declaratia lui Obama va fi urmata, asa cum este asteptat, de actiuni concrete in acest sens, se schimba multe. Se poate schimba cursul campaniei electorale din Statele Unite. Se schimba cu siguranta si polii de putere de la Tel Aviv. Se modifica sistemul de aliante politice din spatiul lumii arabe. Se schimba raportul dintre Statele Unite si lumea araba. Si, evident, raportul dintre Statele Unite si Israel. Cu alte cuvinte, se poate schimba totul.
Un bun prieten cu dubla cetatenie, israeliana si americana, care este ca un seismograf atunci cand sunt vizate raporturile dintre Statele Unite si Israel, m-a socat atunci cand, in urma cu circa trei saptamanai, si-a exprimat o nedumerire. Se intreba, intr-un mod extrem de insistent si elocvent, de ce oare evreii din Statele Unite au ajuns sa ii urasca pe evreii din Israel. Pentru mine era o intrebare absolut socanta. Cum adica? Cum ar fi posibil asa ceva? Oare nu importanta comunitate evreiasca din Statele Unite a fost si este cel mai important instrument de lobby, de PR, de propaganda si financiar pus in slujba statului Israel? Oare nu evreii americani sunt cei care au asigurat o punte extrem de eficienta si, pana in prezent, infailibila intre Washington si Tel Aviv? Cum ar fi posibil ca acesti oameni, grupati, sub aspect politic, atat in jurul republicanilor, cat si al democratilor, sa intoarca pur si simplu armele? Si impotriva cui? Impotriva fratilor lor de la Tel Aviv. Se poate intampla asta? “Orice se poate”, mi-a spus prietenul meu. “In politica, totul este posibil. Eu nu fac decat sa spun si sa ma mir de ceea ce observ. Cred ca politica administratiei americane se schimba in mod dramatic, in raport cu statul Israel”.
Citeşte mai departe pe Corect News
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News