Se renunță la ora de iarnă? Decizia luată de Parlamentul European
Când trecem la ora de iarnă în 2023? Vom mai avea în viitor oră de vară și de iarnă?
În fiecare an, există două perioade în care se schimbă ora. La mijlocul sau sfârșitul lunii martie, ceasul este setat cu o oră înainte, iar la sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie, ceasul este setat cu o oră înapoi.
Parlamentul European a organizat mai multe conferințe pentru a discuta posibilitatea renunțării la acest obicei vechi al schimbării orei, dar situația a avut un curs neașteptat. Uniunea Europeană a încercat să elimine acest obicei al schimbării orei, însă pandemia de Covid-19 a perturbat discuțiile, iar Comisia Europeană a recomandat statelor membre să mențină regulile actuale între 2022 și 2026. Această recomandare a fost făcută pentru a permite o discuție mai detaliată cu privire la beneficiile trecerii de la ora de vară la ora de iarnă și modul în care acest lucru ne afectează organismul, mai ales din perspectiva impactului negativ asupra sănătății. Experții susțin că o persoană are nevoie de cel puțin două săptămâni pentru a se adapta la noua oră, iar efectele pot include insomnii, confuzie și diverse tulburări ale organismului.
Ce vor europenii
Comisia Europeană a inițiat un chestionar care a fost completat de milioane de cetățeni, iar 80% dintre participanți au exprimat dorința de a renunța la schimbarea orei în Europa. Cu toate acestea, decizia finală privește fiecare stat membru în parte. În ciuda acestei preferințe exprimate, în România se va menține obiceiul de trecere la ora de vară și la ora de iarnă. Chiar dacă această schimbare este importantă pentru români, peste 60% dintre țările care practicau schimbarea de oră au decis să renunțe la acest obicei.
În anul 2023, România va face trecerea la ora de iarnă în data de 28 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. Acest ajustament are scopul de a utiliza cât mai eficient lumina naturală. Astfel, în momentul trecerii la ora de iarnă, vom beneficia de o oră în plus de somn. Ultima duminică din luna octombrie va avea astfel 25 de ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News