• Se întorc elevii în bănci? Val Vâlcu: Trebuie deschise școlile cât de repede
Val Vâlcu, jurnalist DC News, este de părere că școlile ar trebui redeschise. Elevii s-ar putea întoarce în bănci de luni, 8 februarie.
Val Vâlcu, jurnalist DC News, a intervenit în această după-amiază la România TV unde a explicat de ce ar trebui redeschise școlile, asta în condițiile în care Ministrul Sănătății a anunțat că nu vrea ca școlile să fie redeschise.
”Miniștrii doresc să fie cât mai puțină presiune pe domeniul lor. Pot înțelege treaba asta, dar pe de altă parte sper să fie redeschise școlile, e nevoie să fie redeschise școlile și trebuie să existe un echilibru între intervenție și restricție. Pe măsură ce au apărut mijloace farmacologice de luptă cu Covid, mă refer acum la vaccinare, la medicamentele care sunt acum disponibile în spitale, pe măsură ce s-a dezvoltat capacitatea de testare ar trebui să fie relaxate anumite restricții, să fie reluate școlile, activitățile economice, culturale, etc. Trebuie făcută testare la scară largă, nu numai în școli. Copiii, din ce s-a observat până acum, sunt mai puțin expuși, fac infecții ușoare, transmit mai puțin, deci societatea are nevoie de școli. Trebuie deschise școlile cât de repede”, a declarat Val Vâlcu.
În funcție de o analiză epidemiologică se va decide dacă instituțiile de învățământ se vor deschide și în ce condiții. O decizie în acest sens urmează să fie dată publicității astăzi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News