Data actualizării:
Data publicării:

Se estimează consecinţe ''profunde asupra umanităţii'' ale creşterii nivelului apelor cu peste doi metri

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Nivelul mărilor şi oceanelor ar putea creşte cu peste doi metri, ceea ce ar provoca unele consecinţe catastrofale pe plan mondial, conform unui studiu realizat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, informează Agerpres, citat luni de Press Association.

O creştere cu peste doi metri a nivelului apelor ar putea duce la pierderea a 1,79 milioane de kilometri pătraţi de terenuri, inclusiv a unor regiuni importante pentru producţia hranei, şi la potenţiala strămutare a până la 187 milioane de persoane. Metodele tradiţionale pentru estimarea creşterii nivelurilor mărilor şi oceanelor ca urmare a topirii calotei glaciare din Groenlanda şi Antarctica se bazează pe modelarea numerică. Astfel de previziuni continuă să reprezinte însă o provocare din cauza incertitudinii privind evoluţia calotelor de gheaţă, în special în contextul schimbărilor climatice.

O echipă internaţională de cercetători a utilizat o tehnică specială prin care douăzeci şi doi de experţi în calote glaciare au estimat consecinţele plauzibile ale creşterii nivelului apelor. Oamenii de ştiinţă au luat în considerare nivelul de topire a calotelor glaciare din Groenlanda, Antarctica de Vest şi Antarctica de Est pe baza unor scenarii de creştere accentuată sau redusă a temperaturilor la nivel global. Tehnica utilizată a permis o abordare formală în vederea estimării cantităţilor incerte în funcţie de datele ştiinţifice actuale, o metodă utilă pentru estimarea cantităţilor dificil de inclus în modele, după cum a explicat autorul principal al studiului, Jonathan Bamber, de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie.

Estimările rezultate (...) au evidenţiat o probabilitate redusă, însă însemnată, ca această creştere a apelor să depăşească doi metri până în anul 2100 în condiţiile scenariului privind creşterea accentuată a temperaturilor (...), mult peste limita superioară 'posibilă' prezentată în Al Cincilea Raport de Evaluare realizat de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice, a adăugat Bamber. Potrivit rezultatelor, în dezvoltarea strategiilor de adaptare comunităţile costiere nu ar trebui să excludă posibilitatea creşterii nivelului apelor mărilor şi oceanelor cu peste doi metri după secolul 21. O creştere a nivelului apelor de asemenea magnitudine ar avea în mod clar consecinţe profunde asupra umanităţii, a completat Bamber. Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel