Data publicării:

Se cere remanierea guvernului Cioloş. Ce spune Liviu Dragnea

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Dacian Cioloş ar trebui să remanieze câţiva miniştri, a afirmat vineri preşedintele PSD, Liviu Dragnea la DC NEWS LIVE.

Alegeri prezidentiale 2024

Întrebat în privinţa unei moţiuni de cenzură, Dragnea a arătat că nu doreşte să dea termene.

”Nu vreau să dau termene, pentru că, cine ştie, poate brusc, în următoarele zile, în următoarea săptămână, poate premierul face ceva remanieri, poate că a înţeles că unii nu mai pot rămâne pe acolo, poate îşi schimbă atitudinea. (...) Eu nu ştiu ce va face Dacian Cioloş. (...) Dacă vin proiecte de lege pe care noi le credem necesare şi bune, noi le votăm, dacă nu, nu”, a declarat Liviu Dragnea, la DC News LIVE.

În opinia acestuia, premierul ar trebui să remanieze câţiva miniştri, iar decizia finală îi aparţine, având toate informaţiile să ajungă la o concluzie.

”Dacă simte, dacă înţelege că va începe şi dumnealui să aibă probleme ca Guvern în ansamblu din cauza unor membri ai Cabinetului, atunci înseamnă că va proceda rapid la nişte remanieri. Dacă nu va înţelege lucrul ăsta şi îi va păstra în orice situaţie pe toţi membrii Cabinetului, mai devreme sau mai târziu, atunci reacţia va fi asupra întregului Cabinet. (...) Eu spun asta încă o dată: premierul Cioloş ar trebui să remanieze câţiva miniştri. Decizia finală este a dumnealui, nu eu îi fac Guvernul. Dar, ca şi mulţi oameni, am şi eu nemulţumiri faţă de unii miniştri. Are toate pârghiile la dispoziţie, toate informaţiile să ajungă la o concluzie. N-o va face, problema dumnealui. Asta aşteptăm, să vedem dacă remaniază şi dacă face şi alte lucruri. Moţiunea de cenzură se poate introduce foarte repede şi foarte uşor, se pune problema ce se întâmplă a doua zi. Nu ştiu, ajungem din nou la Cotroceni”, a arătat preşedintele PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel