Data publicării:
Se caută o casă pentru balena spion, Hvaldimir. Cum a fost salvat mamiferul
O balenă-spion rus a ajuns pe coasta norvegiană, căutând ajutor, pentru a fi eliberată de echipamentul care era atașat de corpul ei.
O balenă beluga a stârnit curiozitatea lumii când a apărut pe țărmul Norvegiei, purtând la gât un ham cu emițător rusesc. S-a bănuit inițial că mamiferul este un spion rus, iar la doi ani de la descoperirea acesteia se cunosc foarte puține aspecte despre trecutul balenei și despre modul în care a ajuns spion.
Un producător american de film, Regina Crosby, a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru construirea unui sanctuar dedicat lui Hvaldimir. Producătorul cere statului norvegian să susțină construirea acestui sanctuar, scrie BBC.
A cerut ajutor pescarilor
Balena a fost observată prima dată în aprilie 2019, când a trecut pe lângă ambarcațiunile unor pescari, în apropierea insulelor Ingoya și Rolvsoya. Acest lucru li s-a părut neobișnuit mai ales că habitatul natural al balenelor de beluga se află în apele arctice, în apropierea polilor. Și mai neobișnuit a fost hamul găsit strâns atașat de trupul balenei.
Comportamentul balenei a trădat faptul că aceasta căuta ajutor. Un pescar îngrijorat de starea acesteia, Joar Hesten, a trimis imaginile balenei biologului marin Audun Rikardsen, care la rândul său s-a adresat autorității de coastă. Inspectorul Jorgen Ree Wiig a fost trimis să investigheze.
„Când am văzut balena, am zis ca trebuie să fie ceva cu ea. Mi-am dat seama că situația este unică”, a spus Ree Wiig.
Pescarul s-a echipat și a sărit în apa înghețată, reușind să elibereze balena și să ia hamul. Pe ham era montată o cameră de luat vederi subacvatică, iar pe cameră erau inscripționate cuvintele „Echipament Sankt Petersburg”.
Parte a unui program de cercetare
Serviciile norvegiene de informații au ajuns la concluzia că balena cel mai probabil făcea parte dintr-un program de cercetare și s-a îndepărtat de zona unde, de regulă, își petrecea timpul. De altfel, Rusia a mai apelat la mamifere marine pentru programele lor de spionaj. În trecut, delfini au fost antrenați să spioneze.
Rusia nu a comentat acuzațiile de spionaj.
Balena a fost botezată Hvaldimir. Hval, în norvegiană înseamnă balenă, iar a doua parte a numelui face referire la președintele Vladimir Putin. Pentru a salva mamiferul, autoritatea de coastă a aprobat un program de monitorizare și hrănire a acestuia.
Regina Crosby a observat potențialul cinematic al poveștii și a început o strângere de fonduri pentru Hvaldimir. Se încearcă construirea unui sanctuar, iar închiderea unui fiord pare să fie o soluție potrivită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News