Scrisoare către Cîțu după ce un consilier local al Sectorului 3 i-a numit "sclavi" pe angajații primăriei. O persoană din interior vine cu detalii
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a publicat o scrisoare deschisă adresată președintelui PNL, Florin Cîțu, după ce un consilier local al Sectorului 3 i-a numit "sclavi" pe angajații primăriei. O persoană din interior a oferit câteva precizări pentru DC News.
Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui PNL, Florin Cîțu, publicată pe Facebook, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), atrage atenția că a luat "act de declarațiile domnului Inocențiu Ioan VOINEA, consilier local al Sectoului 3 din partea PNL, care într-un articol publicat pe un anumit site a numit "sclavi" angajații Primăriei Sector 3, reprezentați de către Grupa sindicală a Sindicatului Forum - afiliat la FNSA. (...)
Ulterior, acest articol a fost distribuit și pe pagina oficială de Facebook a consilierului local al Sectorului 3, din partea PNL, domnul Alexandru Cristian GROZAV, demers care demonstrează că acest derapaj nu a fost unul personal, întâmplător, ci reprezintă modalitatea în care se raportează aleșii locali PNL la salariații care își desfășoară activitatea și în slujba lor."
FNSA vrea ca Voinea și Grozav să prezinte scuze salariaților, iar PNL să le retragă sprijinul politic. Federația va sesiza CNCD
"În loc să-și exprime aprecierea pentru faptul că aceștia muncesc peste program, de multe ori și în zilele de weekend, pentru a asigura materialele necesare desfășurării ședințelor Consiliului local al Sectorului 3, reprezentanții PNL îi numesc "sclavi". Nu este prima dată când întâlnim această mentalitate în rândul politicienilor locali, însă sperăm că odată cu dezvoltarea și modernizarea administrației publice locale, reprezentanții PNL din Consiliul local al Sectorului 3 vor "ține pasul" cu acest proces și nu vor avea atitudini feudaliste, specifice perioadei Evului Mediu, când existau "stăpâni", iar cei ce munceau în interesul lor erau priviți ca fiind sclavi.
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), prin Grupa sindicală a Sindicatului FORUM constituită la nivelul Primăriei Sectorului 3, consideră ca fiind incalificabil comportamentul politicienilor PNL amintiți mai sus, aleși într-o funcție de reprezentare la nivelul Consiliului local al Sectorului 3, și condamnă acest atac la demnitatea funcționarului public. Le reamintim acestor politicieni că o parte din salariații pe care i-au numit sclavi au votat la alegerile precedente formațiunea politică pe care ei, "stăpânii", o reprezintă și îi asigurăm că urmare a încadrării funcționarilor publici la categoria "sclavi", nu vor mai avea ocazia să numere, la următoarele alegeri, voturile acestora.
Având în vedere cele precizate mai sus, FNSA solicită consilierilor locali ai Sectorului 3, domnii Inocențiu Ioan VOINEA și Alexandru Cristian GROZAV să prezinte scuze oficiale salariaților Primăriei Sectorului 3, iar Partidului Național Liberal retragerea sprijinului politic membrilor PNL, Inocențiu Ioan Voinea și Alexandru Cristian Grozav pentru proferarea și promovarea de jigniri la adresa lucrătorilor Primăriei Sectorului 3.
De asemenea, vă înștiințăm domnilor consilieri și domnule președinte al PNL că FNSA va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru declarații care aduc atingere demnității funcționarilor publici.", mai arată scrisoarea deschisă publicată pe pagina de Facebook FNSA.
Angajații au răspuns jignirii prin afișe puse pe ușile birourilor: așteaptă scuze
Angajații Primăriei Sectorului 3 s-au supărat după cele întâmplate, mai ales că 89-90% dintre ei sunt locuitori ai acestui sector și poate că l-au și votat pe respectivul consilier local pe listele PNL, a spus o sursă pentru DC News.
Potrivit sursei noastre, angajații nu l-au jignit niciodată pe Voinea, motiv pentru care nu înțeleg de ce se întâmplă acest episod. "Am cerut să-și ceară scuze publice. Pare că nu vrea. A avut multe ocazii... Putea să pună și pe Facebook o postare în care să regleze puțin situația. Dumnealui nu face diferența între relația cu niște angajați și pornirile sale politice. Nu face diferența între politică și administrație. Noi o facem.", a declarat angajatul pentru DC News.
De asemenea, chestiunea nu ar fi izolată. "Noi am semnalat astfel pentru că el (n.red. Voinea) este promotorul mesajului. Dar mai sunt: domnul Grozav a distribuit articolul respectiv pe Facebook. (...) Domnul consilier, în nenumăratele ședințe de Consiliu local, a numit în diferite feluri angajații. Le-a spus că sunt marionete, etc. Nu a ajuns să spună "sclavi" până acum, dar i-a jignit de mai multe ori, în forme mai reduse. Nu este în regulă. Dacă muncim la stat nu înseamnă că trebuie să fim tratați așa.", ne-a mai spus sursa.
Părerea persoanei care a explicat totul pentru DC News este că, probabil, Voinea "consideră că dacă s-a creat această ură între ce înseamnă angajat la stat și angajat la privat, această ură creată în general de politicieni, poate să vorbească despre noi, despre angajații la stat, oricum ar fi pentru că publicul larg nu ne agrează."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News