„Prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, se supendă în mod eșalonat, începând de miercuri, 11 noiembrie, activitățile educaționale care impun prezența fizică a elevilor, studenților și cursanților în sistemul de învățământ militar preșcolar, liceal, post-liceal, universitar și post-universitar, precum și în instituțiile de formare continuă”, anunță un comunicat al MApN.
În cazul studenților Institutului Medico-Militar, studenții vor continua să facă voluntariat la Direcțiile de Sănătate Publică din București și Mureș, dar vor face cursuri, în principiu, tot online, scrie Digi24.ro.