SCM Râmnicu Vâlcea a cucerit Cupa României la handbal feminin, ediţia 2019-2020, după ce a învins-o în finală pe CSM Bucureşti cu scorul 22-19 (15-7), duminică seara, în Sala Polivalentă Ioan Kunst-Ghermănescu din Bucureşti, scrie Agerpres.
SCM Râmnicu Vâlcea a obţinut trofeul după două finale consecutive pierdute cu CSM Bucureşti. Echipa de pe malul Oltului are în palmares alte 13 trofee ale Cupei României, toate obţinute de Oltchim, iar acesta este primul cu actualul nume.
SCM Râmnicu Vâlcea a obţinut şi Supercupa României
Totodată, SCM Râmnicu Vâlcea a obţinut şi Supercupa României, trofeu acordat câştigătoarei Cupei României în acest sezon perturbat de pandemia de coronavirus, în care titlul nu a fost decernat.
Echipa vâlceană a dominat autoritar prima repriză şi a intrat la pauză cu un avans clar, 15-7. CSM Bucureşti a revenit după pauză şi s-a apropiat pas cu pas pe tabelă, dar SCM a rezistat pe final şi a obţinut trofeul.
Final tensionat
Finalul a fost tensionat, antrenorul câştigătoarei, Florentin Pera, acuzând o stare de slăbiciune. Cristina Neagu a fost golgheterul turneului final, Marta Lopez Herrero cea mai bună jucătoare, iar Marta Batinovic (SCM Râmnicu Vâlcea), cel mai bun portar.
Pentru echipa câştigătoare au marcat Irina Glibko 5 goluri, Marta Lopez Herrero 4, Kristina Liscevic 3, Maren Aardahl 3, Zeljka Nikolic 2, Alicia Fernandez Fraga 2, Cristina Florica 1, Asma Elghaoui 1, Evgenija Minevskaja 1.
Golurile tigroaicelor au fost reuşite de Cristina Neagu 6, Elizabeth Omoregie 4, Carmen Martin 2, Barbara Lazovic 2, Crina Pintea 2, Alexandrina Barbosa 1, Andrea Klikovac 1, Dragana Cvijic 1.
În finala mică, Gloria Buzău a dispus de CS Rapid cu 22-17.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol