SCM Craiova, debut cu probleme în grupele Cupei EHF
SCM Craiova a fost învinsă în deplasare de echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 25-22 (13-10), duminică, în primul său meci din Grupa A a Cupei EHF la handbal feminin.
Echipa din Bănie a început mai bine meciul şi a condus cu 5-2 (min. 10), 6-4 (12), 8-6 (20), dar formaţia franceză a înscris trei goluri consecutive şi a întors scorul, 8-9 (22). Brest a condus la pauză cu 13-10, iar în repriza secundă s-a aflat permanent în avantaj, câştigând cu 25-22.
Pentru echipa antrenată de George Burcea au marcat Cristina Florianu 7 goluri, Valentina Ardean Elisei 5, Zeljka Nikolic 3, Ana Maria Ţicu 3, Bobana Klikovac 2, Jelena Trifunovic 2.
Golurile echipei gazdă au fost înscrise de Pauline Coatanea 5, Jovana Stoiljkovic 5, Maud Eva Copy 3, Marta Mangue 3, Allison Pineau 2, Louise Sand 2, Marie Prouvensier 2, Amandine Tissier 2, Astride N'Gouan 1.
Au arbitrat olandezul Yves Schols şi belgianul Sigurd Thomassen, iar delegat EHF a fost portughezul Antonio Marreiros.
În celălalt meci al grupei se întâlnesc Randers HK (Danemarca) şi Kuban Krasnodar (Rusia), tot duminică.
SCM Craiova va disputa următorul meci pe 13 ianuarie, în Bănie, cu Randers.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News