Data publicării:

Schulz: Trebuie suspendate negocierile privind acordul de liber schimb UE-SUA

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
martin schulz
martin schulz

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a cerut, la Consiliul European de la Bruxelles, suspendarea negocierilor privind acordul de liber schimb între SUA și Uniunea Europeană, din cauza acuzațiilor de spionaj aduse agențiilor de informații americane.

”Cred că trebuie să suspendăm acum negocierile (pe tema acordului de liber-schimb - n.r)”, a spus Schulz la începutul reuniunii de la Bruxelles, conform agenției ANSA.

”Există anumite standarde şi criterii care trebuie respectate, altfel nu are sens să mai discutăm unii cu alţii”, a precizat socialistul.

Summit-ul de la Bruxelles pare dominat de subiectul interceptărilor colectate de Agenția Națională de Securitate atât de la cetățenii de rând ai UE, cât și de la lideri europeni, cea mai importantă figură fiind cea a cancelarului Angela Merkel. Șefa guvernului de la Berlin susține că are date care arată că SUA i-au monitorizat convorbirile telefonice, situație catalogată de ea drept ”inacceptabilă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel