Schulz: Nu îmi e frică de cei care spun că îl susțin pe Victor Ponta în campanie
Prezent la Târgu Jiu împreună cu Victor Ponta, președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a declarat că a vizitat județul Gorj pentru că dorește să includă operele lui Brâncuși în patrimoniul UNESCO, nu pentru că îi face campanie electorală premierului României, scrie adevărul.ro.
Martin Schulz a vizitat marți împreună cu Victor Ponta, Rovana Plumb și Valeriu Zgonea o stație de epurare a apei din Târgu Jiu. Președintele PE afirmă că prezența sa în Gorj nu reprezintă un mod de implicare în campania electorală ci e doar una dintre responsabilitățile pe care le are ca oficial european. ”Este o mare onoare pentru mine că mă aflu aici. Vizita mea în România este una oficială. Președintele Parlamentului European vizitează în perioada mandatului său toate statele membre din Uniunea Europeană, iar de data aceasta mă aflu în România. Peste câteva zile probabil că se vor finaliza negocierile privind finanțarea din partea Uniunii Europene pentru o perioadă de șapte ani și ne punem întrebarea dacă asemenea proiecte vor putea fi în continuare finanțate,” spune Martin Schulz.
Președintele PE a adăugat că sunt state în UE care doresc ca asemenea proiecte să primească bani mai puțini. ”Există și state membre ale Uniunii Europene care doresc ca mijloacele financiare pentru asemenea proiecte să fie diminuate. Guvernul României este de partea Parlamentului European, care susține ca asemenea mijloace financiare să poată exista și pe viitor. Pe de altă parte este întotdeauna bine să vezi că fondurile europene au fost și bine investite. Nu am vizitat încă acest proiect, dar am auzit multe despre el,” declară dl. Schulz.
Tot marți, Victor Ponta și-a depus candidatura pentru Colegiul 6 în Camera Deputaților, la Târgu Jiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News