Trebuie să ajutăm repede Italia, a scris pe Twitter Schulz, șeful Partidului Social-Democrat (SPD), după ce Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a aprobat sistemul UE de cote pentru distribuirea de refugiați în țările membre ale Uniunii Europene.
Schulz, fost președinte al Parlamentului European, intenționează să discute despre criză joi, la Roma, cu șeful guvernului italian Paolo Gentiloni și să viziteze un centru de refugiați în Sicilia (sudul Italiei).
Cancelarul german Angela Merkel a discutat de asemenea cu Gentiloni miercuri, potrivit purtătorului său de cuvânt, dându-i asigurări liderului italian în legătură cu sprijinul Berlinului în abordarea problemei referitoare la numărul tot mai mare de refugiați sosiți în Italia, precum și în ce privește susținerea Libiei în lupta împotriva traficanților de persoane.
Schulz, principalul contracandidat al Angelei Merkel la alegerile din septembrie, se ocupă de problema refugiaților în scopul de a mai reduce din avansul cancelarului în sondaje și de a-i împiedica drumul către un al patrulea mandat, precum și de a-și demonstra capacitățile de pe scena politică europeană.
Martin Schulz a demisionat din funcția de președinte al Parlamentului European în ianuarie 2017 pentru a conduce campania SPD pentru alegerile din septembrie din Germania.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol