Data actualizării:
Data publicării:

Scholz, la centrul de pregătire militară ucraineană: ”Vom continua să furnizăm arme”

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Olaf Scholz
Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a vizitat un centru de pregătire militară pentru soldații ucraineni în utilizarea tancurilor Gepard din Putlos, nord-estul Germaniei, reiterându-și sprijinul pentru Kiev împotriva invaziei ruse.

"Bărbații care sunt aici își vor apăra țara. O vor apăra de teribila amenințare pe care o reprezintă brutalul război de agresiune al Rusiei", a spus Scholz, care a promis apoi: "Vom continua să îi sprijinim cu mijloacele noastre financiare, dar și cu armele pe care le putem furniza din Germania”.

Până acum, Berlinul a furnizat Kievului 30 de tancuri Gepard. ”Ucraina are dreptul să-și apere integritatea teritorială și securitatea”, a reiterat cancelarul german.

În cursul zilei, Scholz a vizitat și fabrica producătorului de turbine eoliene Siemens Gamesa și acolo a subliniat necesitatea implementării reformelor care vizează tranziția la energiile regenerabile până în acest an pentru a atinge obiectivele climatice.

”Sunt pe deplin convins că numai atunci când nu ne lăsăm descurajați, când guvernul în primul an condus de mine va putea să adopte toate legile necesare pentru a atinge viteza necesară extinderii energiei regenerabile, atunci vom fi de succes”, a spus el potrivit Europa Today.

Caitește și:

Sondaj: Peste jumătate dintre germani sunt nemulțumiți de Olaf Scholz 

irca 62% dintre cetăţenii Germaniei sunt nemulţumiţi de guvernul cancelarului Olaf Scholz, potrivit unui sondaj realizat de institutul INSA pentru ziarul Bild am Sonntag, transmite duminică dpa.

Doar 25% dintre respondenţi au declarat că sunt mulţumiţi de Scholz, potrivit sondajului citat, dat publicităţii duminică.

Evaluarea coaliţiei aflate la guvernare - formată din Partidul Social-Democrat (SPD) al lui Scholz, Liber Democraţi (FDP, pro-business) şi Verzi - a fost la fel de negativă: 65% dintre germani s-au declarat nemulţumiţi de activitatea guvernului federal şi doar 27% s-au declarat satisfăcuţi.

Sondajul a vizat obţinerea unei aprecieri generale a activităţii coaliţiei, nu o evaluare asupra unor teme specifice.

Cifrele s-au înrăutățit pentru Scholz de la ultimul sondaj


Potrivit Bild am Sonntag, într-un sondaj echivalent care a fost realizat la începutul lunii martie, 46% dintre cei chestionaţi s-au declarat mulţumiţi de activitatea lui Scholz, în timp ce 39% au declarat că nu sunt mulţumiţi. Tot atunci, 44% dintre respondenţi au decarat că actuala coaliţie de guvernământ face o treabă bună, iar 43% nu erau de acord cu această apreciere.

Agenţia dpa menţionează că executivul german sub conducerea lui Scholz s-a confruntat cu mai multe provocări, între care creşterea nivelului de trai şi a preţurilor la energie, consecinţe ale războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Sondajul INSA a fost realizat la 19 august pe un eşantion reprezentativ de 1.002 persoane, la cererea Bild am Sonntag. 

Scholz, vizat de o anchetă 

Cancelarul german Olaf Scholz urmează să depună mărturie în faţa parlamentarilor din Hamburg, vineri, în legătură cu rolul său în perioada când era primar al oraşului-stat din nordul ţării în combaterea fraudelor fiscale, caz ce riscă să îi afecteze imaginea în contextul în care el încearcă să combată crize multiple, informează Reuters.

Potrivit schemei de fraudă fiscală respective, bănci şi investitori tranzacţionează rapid acţiuni ale unor companii în jurul datei de achitare a dividendelor, permiţând diverselor părţi să solicite în mod ilegal dividende şi rambursări.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel