Data publicării:

Schimbări la Poșta Română. Trei membri din C.A., revocați din funcție

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Posta Romana
Posta Romana

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) companiei Poşta Română a decis joi revocarea din funcţie a trei membri ai Consiliului de Administraţie, respectiv Dante Stein, Bogdan Florian Matei şi Bogdan Cristian Patriniche, din cauza managementului defectuos care a condus la acumularea de datorii mari într-o perioadă scurtă de timp.

Recent, compania a anunţat că se află în iminentă incapacitate de plată, precizează MCSI, într-un comunicat publicat pe site. 

Tot în şedinţa de joi s-a constatat împlinirea duratei mandatului lui Horia-Andrei Bud. 

"Acţionarul majoritar, MCSI, i-a numit membri provizorii în Consiliul de Administraţie pe Adrian-Daniel Găvruţă - secretar general adjunct în cadrul MCSI, şi pe Carmen-Mihaela Dăneţ - director general, Direcţia Generală Economică, Achiziţii Publice şi Administrativ din cadrul MCSI. Alături de aceştia, din CA al Poştei Române mai fac parte Ioan Bejan şi Benoit Pleska, numiţi administratori luna trecută, precum şi Florin Luca, administrator din partea Fondului Proprietatea", precizează MCSI. 

Noul Consiliu de Administraţie al Poştei Române se va întruni în perioada imediat următoare pentru a-şi alege preşedintele şi pentru a stabili modul de îndeplinire a măsurilor prevăzute în planul strategic de redresare a companiei, aprobat miercuri în Guvern. 

Guvernul a aprobat miercuri un memorandum pentru redresarea activităţii Companiei Naţionale 'Poşta Română', pe o perioadă de 5 ani, iar printre măsurile cuprinse în planul strategic se numără creşterea veniturilor prin diversificarea produselor şi serviciilor şi utilizarea eficientă a fondurilor anuale primite de la Uniunea Poştală Universală, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel