Schimbări la Carrefour România
Autor: Crişan Andreescu | Publicat pe: 24 feb, 17:10
Julien Munch
Julien Munch a fost numit în funcția de Director Executiv al Carrefour România, poziție pe care o va prelua începând cu 1 martie 2021. Julien Munch îi va raporta lui François Melchior de Polignac, Director Executiv al Zonei Europa de Nord și de Est, anunță compania.

Julien Munch este succesorul lui Jean Richard de Latour, actualul CEO Carrefour România, care va prelua rolul de Director al Departamentului de Negocieri Branduri Internaționale în cadrul Grupului Carrefour, de la 1 martie 2021.

Julien Munch și-a început cariera în anul 2000 ca ofițer în cadrul Forțelor Aeriene Franceze, fiind activ în Franța, cu misiuni internaționale. Ulterior, a lucrat în cadrul Inspecției Generale a Finanțelor, din cadrul Ministerului Francez al Economiei și Finanțelor. În anul 2017, s-a alăturat Grupului Fnac-Darty în rolul de Director Magazin Montparnasse, iar apoi a preluat poziția de Director Rețea Fnac Paris.

Jean Richard de Latour

Jean Richard de Latour și-a început cariera în Inspecția Generală a Finanțelor, din cadrul Ministerului Francez al Economiei și Finanțelor și s-a alăturat Grupului Carrefour în 2013, în calitate de Director Studii, Inovație și Afaceri Publice. Ulterior a preluat rolul de Director de Cabinet al Președintelui și CEO-ului Carrefour Group și apoi, de Director Operațional Hipermarket în Franța. Din anul 2018, Jean Richard de Latour a deținut funcția de CEO al Carrefour România.

Ce reprezintă Grupul Carrefour

Cu o rețea multi-format de peste 13.000 de magazine în peste 30 de țări, Grupul Carrefour este unul dintre liderii mondiali în comerțul cu alimente. Carrefour a realizat o cifră de afaceri de 78.6 miliarde € în 2020. Are peste 320.000 de angajați care contribuie la transformarea Carrefour în liderul mondial în tranziția alimentară pentru toți, oferind hrană de calitate în fiecare zi, accesibilă tuturor, la un preț rezonabil.

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță, direct în cele peste 360 de magazine din țară.

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro