Data publicării:
Schimbare uriașă a României, război cu baronii locali. Daraban: E o chestiune de ASUMARE a Guvernului
Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a anunțat schimbarea majoră care ar trebui să treacă prin asumarea Guvernului, pentru că, în caz contrar, ar genera un cutremur politic.
Mihai Daraban a amintit că încă din 2017 au susținut o nouă împărțire administrativ-teritorială: "Când am văzut că încep creșterile salariale în sistemul bugetar, am tras un semnal de alarmă, prin care am spus că cea mai bună formulă, în situația dată, e o reorganizare administrativă a țării pe modelul Curților de Apel- cele 15, realizate pe principiul mobilității cetățeanului și care ar putea să fie considerate noile județe."
Subiectul, intrat în dezbaterea publică, va fi de natură să genereze dezbateri de amploare și un cutremur pe scena politică, pentru că, dacă se va ajunge la împărțirea administrativ teritorială în 15 județe, vor dispărea foarte mulți așa-numiți baroni: "Vor fi 15 județe, nu regiuni. Constituția spune că avem județe, nu spune câte. Asta este chestie de asumare, dacă mă întrebați. Așa ceva, intrat în dezbatere publică, va stârni foarte multe orgolii, vă dați seama câți baroni dispar, e o chestie de curaj politic, de asumare, de azi pe mâine".
În continuare, Mihai Daraban a explicat ce se schimbă pentru cetățean, vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News