Schimbare pe piața MEDICAMENTELOR. Ce pregătește Ministerul Sănătăţii. Dezvăluire de ultimă oră
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a făcut mai multe precizări referitoare la schimbările care vor avea loc. Ce se pregătește. 

"Vom implementa un sistem electronic de raportare, pentru a putea avea informaţii în timp real. Ministerul Sănătăţii a iniţiat acest demers, de upgradare şi de optimizare a acestui sistem, care va fi preluat de Agenţia Naţională a Medicamentului în viitorul apropiat. În momentul de faţă, lucrăm la identificarea celor mai bune soluţii pentru upgradarea şi optimizarea acestui sistem atât din punct de vedere tehnic cât şi pentru a accelera toţi paşii juridici necesari pentru a-l pune în funcţiune. 

Legat de sistemul de preţuri al medicamentului, ştim foarte bine că există acele două paliere, clawback-ul şi baschetul de 12 ţări, care au dus la formarea sistemului de preţuri de medicamente în România, nu foarte atractive, motiv pentru care în ultimii ani s-au retras de pe piaţă peste 2000 de medicamente, văduvind pacienţii de acces la medicamente.

În dinamica politicii de preţ în România sunt două elemente care contează. Conformaţia clawback, iar dl preşedinte a promulgat legea prin care se îmbunătăţeşte substanţial acest lucru. Celălalt palier este reprezentat de politica de calcul al preţului, unde lucrurile sunt perfectibile. Obiectivul nostru este de a crea un cadru legal aliniat la standarde europene. Vorbim de o schimbare de paradigmă, nu doar de un ordin de ministru. Trebuie o analiză serioasă, trebuie gândite câteva opţiuni care să analizeze impactul financiar, accesibilitatea pacienţilor, etc. Săptămâna viitoare va avea loc prima întâlnire a unui grup de lucru participativ, aceasta este abordarea noastră, vrem o abordare transparentă, în care să fie implicaţi toţi actorii sistemului de sănătate din România.", a declarat dr. Andrei Baciu în cadrul dezbaterii "Reforma în sănătate. Ce s-a schimbat în pandemie", organizată de DC MEDIA GROUP. 

Mai multe în VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel