Data actualizării:
Data publicării:

Schimbare de situație în cazul avionului dispărut. Unde este căutat

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Avion
Avion

După ce locul prăbușirii avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines era dat ca sigur, zona de căutare a fost schimbată. Căutările au fost deplasate cu aproximativ 1.100 de kilometri nord-est de la locul iniţial al căutărilor. 

"Noile informaţii de care dispunem se bazează pe o analiză continuă a datelor înregistrate de radar între Marea Chinei de Sud şi Strâmtoarea Malacca, înainte de pierderea contactului cu radarul" avionului, a anunţat Autoritatea australiană pentru siguranţă maritimă (AMSA), care coordonează operaţiunile de căutare.

AMSA a adăugat că aceste date "arată că avionul zbura mai repede decât noi am estimat anterior, ceea ce explică un consum mai mare de carburant şi o reducere a distanţei posibile parcurse de avion spre sud, în Oceanul Indian", scrie Mediafax

Agenţia australiană pentru securitatea transporturilor (ATSB) arată "este vorba de pista cea mai credibilă cu privire la posibila localizare a fragmentelor" avionului dispărut. Noua zonă de căutări se întinde pe o suprafaţă de 319.000 de kilomentri pătraţi.

Zece avioane din şase state participă la operaţiunile de căutare. Cinci nave chineze şi una australiană, de asemenea, participă la căutări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel