Data publicării:

Schimbare cu vaccinurile. Streinu-Cercel spune spre ce ne îndreptăm / video

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
 Adrian Streinu-Cercel
Adrian Streinu-Cercel

„În funcție de cum se reconfigurează SARS-CoV-2, o să știm în fiecare an cu ce tip de vaccin să ne vaccinăm”, a transmis prof. dr. Adrian Steinu-Cercel.

„Ne îndreptăm către un nou vaccin, care va deveni un vaccin sezonier, cum este vaccinul gripal. În funcție de cum se reconfigurează SARS-CoV-2, o să știm în fiecare an cu ce tip de vaccin să ne vaccinăm. Deja nu mai este niciun secret din punctul de vedere al modului de producție pe bază de ARN mesager. În momentul de față, și pentru virusul gripal se lucrează la un vaccin pe bază de ARN mesager. Adică lucrurile se schimbă și dinamica lor este foarte importantă”, a spus Adrian Streinu-Cercel la „Academia de Sănătate”, emisiune moderată de Irinel Popescu la DCNews și DCMedical.

„Cert este că vaccinul pe care îl avem noi, în momentul de față, nu mai este de actualitate”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel. „Nici anticorpii care sunt generați în timpul bolii nu sunt pereni”, a adăugat acesta.

Adrian Streinu-Cercel, la Academia de Sănătate

Youtube video image

 

„Cărțile încă nu s-au jucat, sunt departe de a se fi jucat, pandemia nu s-a terminat și lumea trebuie să înțeleagă acest lucru! Și, atunci, cel mai bun lucru este să ne protejăm, pentru că altceva la îndemână, în momentul de față, nu prea mai avem”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel în cadrul emisiunii „Academia de Sănătate”.

„Delta nu a dispărut cu totul. A fost o discuție interesantă de combinație între Delta și Omicron. În momentul de față, nu avem date suficiente să spunem că noua variantă Delta - Omicron va fi următoarea tulpină în circulație. Dar ce se întâmplă în China aduce în discuție acest lucru. Acolo s-au impus restricții, China face carantină adevărată, nu pe sistemul pleacă din carantină cine vrea. Și tot nu reușesc să țină sub control explozia de îmbolnăviri. Este un semnal de alarmă”, a subliniat Adrian Streinu-Cercel.

Aproape 7.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultima săptămână

Aproape 7.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultima săptămână.

Conform informării săptămânale privind vaccinarea împotriva COVID-19, în perioada 2 - 8 mai, s-au vaccinat 6.875 de persoane. 929 dintre acestea sunt la prima doză.

În total, România are 8.126.799 de persoane vaccinate, dintre care cu schemă completă 8.106.873 și vaccinate cu doza de rapel 2.597.710.

În total, din 27 decembrie 2020, s-au folosit 16.818.451 doze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel