Data publicării:

„Schi în România", adoptat în Senatul României. Proiect pentru revitalizarea turismului montan

Autor: Dan Carp | Categorie: Politica
WhatsApp

Proiectul de dezvoltare a turismului, privind infrastructura pârtiilor de schi a fost adoptat de Senat miercuri, 28 martie.

Senatorii au adoptat miercuri propunerea de modificare a Legii 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului "Schi în România", care vizează revitalizarea şi reutilizarea pârtiilor româneşti.

Proiectul cu amendamente admise, iniţiat de parlamentari PSD, semnat şi de deputatul ALDE Ică-Florică Calotă, a fost adoptat cu 71 de voturi "pentru" şi 13 voturi "împotrivă".

Revitalizarea pârtiilor românești


Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare revitalizarea şi reutilizarea pârtiilor româneşti, identificarea terenurilor pe care se puteau amenaja pârtii, elaborarea planurilor de urbanism, amenajarea şi dezvoltarea zonelor de schi, a instalaţiilor de transport pe cablu, a celor de iluminat şi de producere a zăpezii artificiale, potrivit expunerii de motive a actului normativ.

O modificare a legii în cauză prevede ca stabilirea terenurilor ce vor fi incluse în programul pentru practicarea schiului şi a altor sporturi de iarnă să se facă pe baza planurilor de amenajare a teritoriului şi a celor de urbanism avizate şi aprobate conform legii, cu respectarea reglementărilor privind protecţia mediului şi a ariilor protejate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel