Scandalul Șoșoacă - Goracci. Ambasada României a fost interpelată de autoritățile italiene despre măsurile luate
Autor: Andreea Ditcov | Publicat pe: 14 dec 2021, 18:42
WhatsApp
Autoritățile italiene au interpelat Ambasada României la Roma în legătură cu măsurile luate în cazul scandalului Șoșoacă - Goracci. 

Autoritățile italiene au solicitat Ambasadei României la Roma informații cu privire la eventuale măsuri adoptate de autoritățile române competente în urma scandalului izbucnit între familia senatoarei independente Diana Șoșoacă și jurnalista Rai 1, Lucia Goracci, relatează Mediafax. 

MAE a transmis, marți, că autoritățile italiene au solicitat Ambasadei României la Roma informații cu privire la eventuale măsuri adoptate de autoritățile române competente, în contextul incidentului în care au fost implicați un membru al Parlamentul României (Diana Șoșoacă - n.r.) și o echipă de jurnaliști a unui post de televiziune italian, respectiv Rai 1.

„Ambasadorul României la Roma a informat partea italiană că a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului și să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii. Totodată, șeful misiunii diplomatice a subliniat că România rămâne în continuare profund angajată în protejarea libertății presei, un pilon important al democrației și al statului de drept, iar acest incident izolat nu trebuie să afecteze caracterul solid al relației bilaterale între România și Italia, opinie împărtășită și de partea italiană”, se arată în informarea de presă transmisă de Ministerul Afacerilor Externe.

Scandalul Șoșoacă prinde proporții uriașe

Și Guvernul României a transmis un mesaj prin care condamnă orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor. 

Soțul senatoarei Diana Șoșoacă, Dumitru-Silvestru Șoșoacă, a fost pus sub control judiciar, luni, într-un dosar de ultraj, după ce a lovit un polițist chemat să detensioneze un conflict între senatoarea independentă și o echipă de televiziune. 

Scandalul a izbucnit după ce Dumitru-Silvestru Șoșoacă a reclamat că la sediul cabinetului de avocatură al Dianei Șoșoacă s-a prezentat o echipă a televiziunii Rai 1, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanșat un conflict.

Scandal între soții Șoșoacă și polițiști

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 4. Doar că și între soțul avocatei și echipajul de poliție a izbucnit un conflict, iar Dumitru-Silvestru Șoșoacă ar fi agresat unul dintre polițiști.

În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii situației de fapt.

Dumitru-Silvestru Șoșoacă a fost audiat, luni, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar pe numele inculpatului s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile. Jurnalista din Italia, Lucia Goracci, a depus plângere penală pe numele senatoarei Diana Șoșoacă, pentru lipsire de libertate, întrucât Șoșoacă ar fi încuiat ușa când jurnalista ar fi vrut să plece, apoi soțul Dianei Șoșoacă ar fi mușcat-o pe italiancă de mână.

Ambasadorul României la Roma, despre ancheta pornită de autoritățile naționale

Ambasadorul României la Roma a informat partea italiană că a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului şi să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii, arată MAE, citat de Agerpres. 

Totodată, şeful misiunii diplomatice a subliniat că România "rămâne în continuare profund angajată în protejarea libertăţii presei, un pilon important al democraţiei şi al statului de drept, iar acest incident izolat nu trebuie să afecteze caracterul solid al relaţiei bilaterale între România şi Italia, opinie împărtăşită şi de partea italiană".

Tot marţi, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că este "inacceptabil" incidentul şi respinge categoric "manifestarea diferenţelor de opinii prin violenţă". Potrivit unui comunicat de presă transmis de Executiv, prim-ministrul este preocupat de acest caz, "care trebuie clarificat în regim de urgenţă de instituţiile abilitate ale statului".

"Guvernul României condamnă cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie şi accesul la informaţii sunt garanţii ale unei democraţii consolidate şi ale funcţionării statului de drept", se arată în comunicat.

Citește și: Nicolae Ciucă, prima reacție în scandalul dintre Diana Șoșoacă și jurnalista Lucia Goracci de la RAI 1

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?