Data actualizării:
Data publicării:

Scandalul Qatargate. Judecător de la Bruxelles, acuzat de lipsă de imparţialitate. Are 48 de ore la dispoziţie să reacţioneze

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la EKATERINA BOLOVTSOVA, Pexels
Fotografie de la EKATERINA BOLOVTSOVA, Pexels

Un judecător belgian care se ocupă de presupusul caz de corupţie din Parlamentul European a fost forţat să se retragă provizoriu, după ce unul dintre suspecţi l-a acuzat de "lipsă de imparţialitate". 

Cererea este formulată de europarlamentarul belgian Marc Tarabella, inculpat şi încarcerat sâmbătă în ancheta condusă de magistratul de instrucţie Michel Claise.

Ea a fost anunţat joi de avocatul său, Maxim Toller, cu ocazia unei audieri la Bruxelles în faţa unei instanţe însărcinate să decidă asupra prelungirii arestării preventive.

La finalul acestei audieri cu uşile închise, judecătorii au decis prelungirea reţinerii lui Tarabella, potrivit parchetului federal. Acelaşi scenariu pentru eurodeputata greacă Eva Kaili, închisă de mai bine de două luni în acest caz, scrie Agerpres.

Avocaţii celor doi suspecţi au pledat pentru eliberarea condiţionată. Începând de joi seară, apărarea lui Tarabella a anunţat că va face apel la decizia camerei de consiliu.

Audierea a fost amânată de câteva ore. Ca urmare a cererii de recuzare a judecătorului Claise dis de dimineaţă, a fost necesară găsirea unui alt judecător de instrucţie care să-l înlocuiască în această etapă a procedurii, s-a explicat.

Judecătorul "Claise nu mai poate fi prezent' în acest dosar, a declarat avocatul Sven Mary care o apără pe Eva Kaili.

Judecătorul are 48 de ore să se apere



Magistratul are acum 48 de ore pentru a se apăra şi, dacă nu decide singur să se retragă, Curtea de Apel de la Bruxelles va trebui să se pronunţe în termen de opt zile, a subliniat Mary.

Patru persoane se află în prezent în arest preventiv în Belgia, suspectate că au intervenit în favoarea unor puteri străine în deciziile Parlamentului European.

Este vorba despre Eva Kaili, Marc Tarabella - care neagă faptele - şi italienii Francesco Giorgi, asistent parlamentar, partenerul deputatei elene, şi Pier Antonio Panzeri, fost europarlamentar (2004-2019), a căror detenţie a fost, de asemenea, prelungită joi.

Al cincilea suspect, europarlamentarul italian Andrea Cozzolino, a fost arestat şi apoi trimis în arest la domiciliu pe 11 februarie în Italia, în aşteptarea examinării mandatului de arestare emis împotriva sa de justiţia belgiană.

Panzeri, care în 2019 a devenit liderul unui ONG la Bruxelles, a făcut o înţelegere cu procurorii belgieni pentru a primi o pedeapsă redusă, în schimbul furnizării de probe detaliate ale ilegalităţilor comise de ceilalţi suspecţi în acest dosar.

Tarabella îl acuză pe Panzeri că l-a implicat pe nedrept. Avocatul europarlamentarului belgian mai consideră că judecătorul se bazează pe "mişcări suspecte de fonduri" în beneficiul său care nu au fost niciodată dovedite material.

"Niciuna dintre percheziţii (care l-au vizat pe Marc Tarabella) nu s-a dovedit a fi pozitivă", a dezvăluit Toller joi.

"Clar, aici prezumţia de nevinovăţie este încălcată (...) Judecătorul lasă clar să audă părerea despre vinovăţia lui Tarabella", a susţinut acest avocat pentru a justifica cererea de recuzare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel