'În etapa când vom deschide terasele la nivel exterior, luarea temperaturii şi monitorizarea stării de sănătate va fi obligatorie pentru toţi lucrătorii din unitatea respectivă. Pentru cei care vor veni la terase să servească, pentru clienţi, pentru consumatori, nu am prevăzut această măsură, să le fie luată temperatura. Este o măsura care va fi adaptată în funcţie de fiecare operator, dacă doresc să aibă măsuri suplimentare, dar nu este o măsură obligatorie', a spus Chioveanu, într-o videoconferinţă.
Măsura va fi obligatorie doar pentru personalul lucrător angajat
El a precizat că măsura va fi obligatorie doar pentru personalul lucrător angajat, 'pentru bucătari, chelneri care deservesc unitatea', şi care trebuie să aibă şi echipament de protecţie, mască şi mănuşi. În context, şeful Direcţiei Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Răzvan Pîrjol, a susţinut că în jurul datei de 15 iulie am putea să ne apropiem 'poate de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal'.
'Pe 1 iunie deschidem terasele, iar pe 15 iunie şi restaurantele în interior, împreună cu litoralul'
'Pe 1 iunie deschidem terasele, iar pe 15 iunie şi restaurantele în interior, împreună cu litoralul, iar după două săptămâni vrem să creştem şi numărul de persoane care se află la interior, iar către jumătatea lunii iulie să ne apropiem, poate, de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal. Mâine voi fi pe litoral unde am să văd care este situaţia şi care sunt ultimele elemente de care au nevoie pentru a deschide în deplină siguranţă. Insist asupra faptului că îmi doresc ca statul să fie un îndrumător, nu un reglementator care să ne îndepărteze fundamental de la ideea noastră de bunăstarea clientului, al scopului însă al ospitalităţii şi nici pentru hotelieri sau cei din restaurante să devină un chin să opereze sau investiţiile obligatorii care vor trebui să fie făcute în urma acestei crize să fie prea costisitoare', a explicat Pîrjol.
În opinia sa, hotelierii, în marea lor majoritate sunt sunt pregătiţi, adoptând deja proceduri pe care le vedem aplicate şi ' în viaţa noastră socială de zi cu zi, pe care o trăim în urma pandemiei'.
'În plus şi hotelierii vor beneficia de acele scheme de granturi de ajutor din partea statului, acel faimos miliard de euro din fondurile europene, probabil undeva la 300 de milioane vor fi consacrate industriei ospitalităţii, zona de transporturi şi probabil toată partea de industrie a spectacolelor şi evenimentelor', a menţionat Răzvan Pîrjol, conform Agepres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol