Un mail către ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, atribuit consulului de la Ankara, reaprinde scandalul din MAE. În acest nou mesaj ”scurs” în presă, consulul Cristian Radu reclamă ministrului abuzuri din Ambasadă și susține că îndepărtarea sa de la post este o răzbunare a inspectorilor din Centrală.
Potrivit consulului, actele emise la Ambasada de la Ankara sunt lovite de nulitate pentru că instituția nu are traducători autorizați, ci doar doi translatori. Cristian Radu vorbește depre trafic de influență, la angajarea uneia dintre traducătoare, care nu ar fi avut decât ”4 liniuțe în CV”, față de alți candidați mai bine pregătiți. Din textul publicat de știripesurse se mai înțelege că Radu Onofrei, ambasadorul României la Ankara, a făcut în Turcia ”accidente” de care se ocupă una dintre traducătoare; că personalul este în relație cu o persoană care intermediază vizele pentru cetățenii turci, iar dl. Ionel Dumitru ministru plenipotentiar, o conduce noaptea pe o funcționară a ambasadei, ocazie cu care a făcut accident cu mașina de serviciu. Tot dl. Dumitru este acuzat cî a cerut numărul de telefon al intermediarei de vize, fapt care ar fi fost constatat și de inspecția din MAE. Potrivit mail-ului atribuit dlui Radu, intervievarea solicitanților de vize se desfășoară la o cafenea din apropierea secției consulare, după ce fostul șef al serviciului a intrat în concediu medical.
Scandalul de la serviciul consular din Ankara a izbucnit în luna martie, când MAE a recunoscut că șeful acestui serviciu refuză să se întoarcă de la post. Președintele Klaus Iohannis l-a retras din Turcia pe ambasadorul român la Ankara, iar situația de la Consulat urma să fie tranșată la nivelul MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă