Data publicării:

Scandal în China după ce un circ a lăsat copiii să călărească un tigru legat și sedat

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik
Un tigru semiadormit a fost folosit de conducerea unui circ pe post de "ornament" pentru poze la comandă.

Mai multe secvențe video filmate la un circ ambulant din Tiandong, provincia Guangxi, China, au revoltat mediul online. În aceste înregistrări se observă mai mulți copii așezați pe spatele unui tigru, acesta fiind legat și sedat. După ce autoritățile au luat cunoștință de situație, activitatea circului a fost imediat suspendată.

Înregistrările au devenit virale repede pe platformele de socializare, generând șoc și dezaprobare în rândul utilizatorilor. Imaginile prezentau un tigru așezat pe o masă, legat cu frânghii. Cu toate că animalul părea sedat, se putea observa cum mișca din picioare și din coadă, semn că încă mai avea instinctul de atac "treaz".

În timp ce animalul era imobilizat, copiii se așezau pe rând pe spatele lui, în timp ce un bărbat fotografia totul. În imagini se putea observa și cum părinții așteptau la coadă cu cei mici de mână pentru a face fotografii cu tigrul. Taxa pentru o poză era 2.5 euro.

                                                     

Youtube video image

Biroul pentru Cultură, Sport și Turism a comunicat postului de stat CCTV că circul în cauză a organizat "reprezentații neautorizate" în Piața Hengli din Tiandong. După finalizarea unei investigații, autoritatea a emis o sesizare prin care a solicitat imediat încetarea spectacolelor și a demarat acțiuni legale împotriva operatorilor de circ. „Actul de a lega un tigru poate părea de neconceput de crud, dar acest gen de lucruri se pot întâmpla în mod regulat”, a spus Ashley Fruno, de la PETA Asia, organizație care apără drepturile animalelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel